Ne-putința (Igiena mentală)

Extras din Filosofia pentru orice fel de viață: o carte deschisă pentru autodidacți

de Zachary G. Augustine

Nota editorului: această carte  poate fi descarcată gratuit în limba engleză de pe site-ul philosophyforanylife.com.

Anxietatea

Astăzi am scăpat de orice neliniște. Sau mai bine zis, am renunțat la ea, pentru că era în mine, în propriile mele percepții – nu în afara mea.

—Marcus Aurelius, Meditații

Există un pericol real în concentrarea excesivă pe învățarea unor tehnici spre deosebire de implementarea lor. Scopul terapiei urmărește ieșirea din cercul lingvistic al lecturii și gândirii ad infinitum și determinarea unei transfer spre acțiune.

Oamenii care experimentează sentimente de anxietate cunosc cât de neplăcut este să gândești prea mult. O descriere potrivită a anxietății este drept o stare de „ruminare”. Aceia cu anxietate socială pot rumina asupra lucrurilor care au mers prost într-o interacțiune socială sau pot repeta la nesfârșit evenimente fără importanță. Cei cu anxietate mai generală pot rumina asupra aproape oricărui lucru. Cuvântul însuși se referă la metoda de digestie a animalelor ce pasc (precum bovinele), care fermentează celuloza depozitând-o pentru o lungă perioadă de timp într-un stomac suplimentar special. Vitele trebuie să doarmă în picioare, deoarece pasta formată din iarbă și sucurile digestive s-ar revărsa altfel în celălalt stomac.

Nu că vitele nu ar fi extrem de interesante, ideea este însă că ruminarea are o conotație negativă, una care se referă la animalele inferioare. Așa că, deoarece oamenii se disting prin capacitatea de a se opri și de a cugeta la probleme (și cum nimeni nu a văzut vreodată o vacă chibzuind), suntem de asemenea responsabili cu luarea deciziei, și anume, cu oprirea procesului de gândire și reluarea acțiunii la momentul potrivit. Până la urmă, oamenii se disting prin acțiune în combinație cu gândirea și nu doar prin una dintre ele. Și acțiunea fără gândire este mai rea decât ignoranța, căci forma de bază a judecății este încrederea oarbă în dorințele și raționamentele trupului. Aceasta conduce la consecințe pe care altfel nu le-am accepta. Reversul este, de asemenea, adevărat: gândul prin sine însuși nu mișcă nimic din loc. (Aristotel - Etica nicomahică)

Tratamentul depinde de judecata de sine sănătoasă și onestă. Un factor cheie este recunoașterea propriilor obiceiuri producătoare de anxietate. Trebuie să le găsim rădăcina, care tinde să fie de origine verbală și mentală. Problemele pot părea considerabile atunci când sunt tratate într-o manieră excesiv verbală – oricine a asistat la un discurs birocratic poate să certifice puterea de a face rău a cuvintelor goale. Mai degrabă, ne vom simți ușurați dacă vom putea să ne dezvoltăm propriile tehnici pentru a ieși din ciclul verbal. Să scapi din propriul creier, ca să zic așa. Tehnicile în sine variază în funcție de situație, dar pentru toate sunt fundamentale identificarea corectă a faptului că recuperarea este sub propriul nostru control, acceptarea faptului că poate fi o experiență dificilă, voința de a încerca în ciuda greutăților existente și responsabilitatea de a-și lua recuperarea în propriile mâini. Kabat-Zinn rezumă astfel importanța acestei predispoziții:

„Factorul decisiv… este voința pacientului de a încerca să facă ceva pentru sine însuși, de a face față la un pic de durere, în special atunci când nu obține toate rezultatele așteptate în urma aplicării doar a tratamentului medical. Oamenii a căror atitudine este aceea de a aștepta ca numai doctorul să <repare lucrurile> sau să <o facă să dispară> nu sunt candidați buni. Nu vor înțelege nevoia de a-și asuma chiar ei o parte din responsabilitatea pentru îmbunătățirea sănătății lor. Aceștia ar putea, de asemenea, să accepte sugestia că mintea poate juca un rol important în controlarea durerii, să înțeleagă că durerea lor este imaginară și că, în primul rând, „totul se întâmplă în capul lor.“

Ideea că durerea este reală, dar mentală este crucială pentru întregul efort de recuperare. Asta nu înseamnă să negăm faptul că simțim durerea din greu și că ne poate afecta viețile. Ci să negăm, hotărât și absolut, că putem face ceva în legătură cu asta. Deși nu ne putem „vindeca” de-a dreptul suferințele sufletești, putem să le minimizăm până la punctul unde încetează să mai existe. Chiar mai mult, putem învăța din ele să devenim o persoană mai iubitoare și mai puternică decât eram atunci când nu sufeream niciodată de aceste dureri. În cele din urmă, orice afecțiune sfârșește prin a fi un imbold pentru schimbare și o ocazie de a evolua. Dar, este numai o ocazie, una de care trebuie să profităm activ. Afecțiunea în sine se schimbă prin această conștientizare, după cum și noi suntem schimbați de afecțiune, iar apoi suntem schimbați iarăși prin acceptarea afecțiunii: în toate trei cazurile, suferința încetează în momentul în care capătă un sens (Frankl). Vom descoperi că durerea însăși se diminuează odată ce încetăm să rămânem fixați asupra ei. (Aceasta a fost cu siguranță experiența mea.) În schimb, o atitudine pozitivă ne face situația, în mod real și fizic, mai ușor de suportat. Cheia este direcționarea energiei către alte activități, ca și cum am căuta să ne distragem mintea îndeajuns de mult pentru a ne demonstra nouă înșine că ne putem gândi și la alte lucruri în afară de situația neplăcută în care ne aflăm. Și odată ce începem să gândim astfel, va deveni din ce în ce mai ușor să ne distragem atenția, până ajungem la punctul în care nu ne mai simțim obligați să ne gândim la durere ca la un obstacol.

Tratamentul pentru sănătatea mintală trebuie văzut ca un proces în desfășurare și nu doar ca pe remediu furnizat unui pacient altfel static. În calitate de pacienți, vrem adesea ca doctorii să acționeze asupra corpului pentru a ne alina mințile. Dar adesea alinarea vine numai din opusul ei: trebuie să ne punem mințile în ordine și atunci corpul va asculta. Doctorii pur și simplu nu ne vor spune aceasta, deoarece ar intra în contradicție cu fișa lor de post și cu imaginea ideală pe care o avem despre ei. Se pune problema de a schimba punctul de vedere asupra controlului de la un antidot extern la unul intern, deja integrat în mmintea noastră. De a realiza cu adevărat ce este sub controlul nostru și ce este în afara sa. Aici mai cu seamă trebuie să fim răbdători pe măsură ce învățăm să acceptăm aceste lucruri. Ne vom simți frustrați. Ne vom dori să fim ceva acum, vom avea dorințe încă neîmplinite, vor fi forme cărora le vedem deja conturul dar care nu se materializează niciodată sau gânduri pe care le surprindem preț de o clipă și care dispar lăsând locul sentimentului sâcâitor că am pierdut ceva – iată frustrarea. Dar putem să autoeducăm să nu acceptăm frustrarea și să trecem peste asta. Putem să ne cultivăm fibra răbdării și a înțelegerii, renunțând la judecățile false în favoarea realității, cu toate defectele ei. Aceasta este posibil, deoarece „valoarea atenției variază în funcție de obiectul ei. Îți va fi mai bine dacă nu vei acorda lucrurilor mărunte mai mult timp decât merită.” (Marcus Aurelius, Meditații) „Iar durerea pe care o simțim este în afara controlului nostru și deci nu este ceva asupra căruia merită să ne concentrăm atenția”. (Marcus Aurelius, Meditații)

Obsesia

Când te obsedează ceva, golește-ți complet mintea și descoperă acel lucru pretutindeni în jurul tău.

—Darren Aronofsky, Pi

Nu poți schimba faptul că obsesia există. Pentru tine, ea este reală. Nu-ți irosi energia negând-o.

Însă, îți poți modela răspunsul.

Aceasta este problema pe care eu am resimțit-o cel mai intens. Am început să am o teamă irațională de lucruri care nu obișnuiau să mă deranjeze. Știam că este irațională, dat nu mă puteam abține. Asta era partea cea mai rea.

Am ajuns să rămân fixat pe cum aș putea, accidental sau intenționat, să-mi fac rău. Îmi era teamă că s-ar putea să-mi fac singur rău. Din cauza aceasta, am început să mă tem că s-ar putea să-mi doresc să-mi fac rău. Teama a crescut și am sfârșit prin a-mi produce mie însuși o mulțime de suferințe emoționale. Teama de suferință a cauzat direct suferința mea, deoarece eram blocat într-un fel de buclă mentală de feedbackuri. Este ilogic, ironic și la limita nebuniei. Dar, prin simpla trăire a fricii, a grijilor provocate de frică și a grijilor din cauza grijii de frică m-am prăbușit în spirală, privind neputincios cu obsesiile încep să-mi afecteze viața de zi cu zi. (Din întâmplare, aceste este un foarte bun test tip turnesol pentru a ne observa într-un mod mai obiectiv situația propriilor probleme – și a vedea în ce măsură problemele ne afectează viața de zi cu zi și pe termen lung?)

Am început să am o teamă irațională de cuțite, foarfeci, înălțimi și condusul mașinii. Știam că e ridicol – nu am avut niciodată intenția să-mi fac rău – dar, în ciuda acestui fapt nu mă puteam abține să nu-mi fac griji că într-o bună zi aș putea să o fac. Când mă aflam într-una din aceste situații, simțeam că-mi îngheață sufletul. Atunci când găteam în bucătărie eram atent la cuțite, când urcam pe o scară înaltă transpiram încontinuu și inima înceta să mai bată de teamă că este momentul când îmi voi pierde complet controlul, voi avea o cădere nervoasă și mă voi arunca de acolo.

Obsesiile începuseră să-mi afecteze relațiile personale. Devenise din ce în ce mai greu să merg să-mi văd prietenii cu mașina. Începusem să-mi fac griji din cauza unor lucruri triviale, precum mici sume de bani sau certuri pe Internet cu persoane necunoscute. Acestea erau modurile în care îmi puteam exprima dorința de control, oricât de mică. Îmi era frică că îmi voi pierde controlul sau că-l pierdusem deja. Acum sunt liniștit fiind conștient de faptul că multe dintre acestea sunt în afara controlului meu.

Așadar, credeți-mă când vă spun că până și unele dintre gânduri sunt în afara controlului nostru. Acesta este un lucru oribil – să-ți pierzi  controlul de sine. Dar, ne putem descurca – vă promit. Nu vă descurajați. „Nu vă lăsați imaginația zdrobită complexitatea vieții. Nu încercați să vă imaginați tot răul posibil. Zăboviți asupra situației existente și întrebați-vă, <Ce-i atât de greu de suportat? De ce îmi vine atât de greu să o îndur?> Vă veți rușina să răspundeți.” (Marcus Aurelius, Meditații) Să luăm acest sentiment de rușine și să ne concentrăm asupra lui. Să râdem de modul straniu în care funcționează mintea noastră și de cât de zăpăciți suntem uneori. Să nu respingem modul în care ne simțim sau lucrurile care ne atrag atenție. Ci să vedem partea lor amuzantă și să le apreciem în funcție de cât valorează. Și astfel, lucrurile care acum o clipă păreau urgente acum ne par lipsite de sens.

Depresia

Dacă vei cauta lumina, adesea o vei găsi. Dacă vei căuta întunericul, acesta este singurul lucru pe care îl vei vedea.

—Iroh, Legenda lui Korra 

Depresia este inabilitatea de a-ți imagina viitorul. (Steven Soderbergh, Efecte secundare) Este presupunerea că starea ta de sănătate actuală va continua în mod indefinit și că o astfel de continuare ar fi ceva rău. De ce ar fi ceva rău? Deoarece starea ta mentală actuală este neplăcută, nu vrei ca aceasta să continue. Ar fi ceva rău, pentru că este ceva rău te simți astfel în mod indefinit. Este un cerc de feedback vicios. Este ilogic. Dar, este totuși real.

Depresia poate veni singură sau în tandem cu alte afecțiuni. Adesea, probleme mai importante precum anxietatea, fobiile sau alte afecțiuni cronice ne uzează. Acestea ne pot slăbi starea generală de sănătate, lăsându-ne expuși unor alte dificultăți: probleme cu somnul, înrăutățirea deprinderilor alimentare, sistem imunitar slăbit etc. Adesea, tocmai în situații precum acestea începem să ne simțim descurajați. Iar acesta este terenul propice pentru depresie, piatra unghiulară pusă în vârful problemelor noastre de sănătate atunci când spatele este deja curbat. Nu am cerut asta, dar trebuie totuși să le facem față. Dacă începem să ne simțim deprimați din alte motive, în mod evident trebuie să ne ocupăm de acele alte motive, respectiv de problema de bază. Învățând să facem față anxietății sau tulburării obsesiv-compulsive vom putea să ținem sub control depresia în evoluția ei înainte să devină o problemă în toată regula.

Acestea fiind spuse, depresia nu poate fi exacerbată de alte afecțiuni. Am putea chiar spune că nu există niciun motiv fizic pentru aceasta; însă, și cazul acesta este posibil. Iar în acestă situație este important să obținem ajutorul necesar. Poate fi ceva simplu, precum o deficiență de vitamina D sau poate fi o problemă care necesită explicații detaliate. Singurul mod de a afla este de a solicita asistență. Dar în orice caz, rezonabil sau nu, fizic sau mental, ne putem construi un sens propriu în viață. Acest sens poate fi oricare sens la care ne putem gândi. Și având un oarecare lucru la care să ne concentrăm, chiar dacă este simplist sau este doar un hobby ne va face întotdeauna suferința mai ușor de suportat. Și fără să ne dăm seama, ne vom simți mult mai bine.

Afecțiuni cronice

Numai primele impresii și atât. De exemplu, aceea că ai fost insultat. Insultat – dar nu și vătămat. Sau, faptul că fiul meu este bolnav – aceasta într-adevăr o văd în mod direct. Dar „că s-ar putea să moară din acest motiv”, asta nu. Rămâi la primele impresii. Nu adauga nimic și vei vedea că ți s-a întâmplat nimic.

—Marcus Aurelius

Este important să menținem o atitudine pozitivă și este întotdeauna posibil să o facem. Aceaste cuvinte în sine nu înseamnă mare lucru, dar ascund un adevăr profund și relevant pentru viața fiecăruia dintre noi. A trăi înseamnă a suferi și adesea dintr-o nimica toată. Dar viața în sine este un motiv suficient pentru a merge înainte – viața merită trăită și este întotdeauna posibil să credem măcar în asta, dacă vrem.

Să facem tot posibilul pentru a ne îmbunătăți bunăstarea în viața. Orice schimbare pozitivă pe care o vom face va avea de asemenea un efect asupra afecțiunilor noastre. Nu există niciun sens pentru durerea noastră; este întâmplătoare, un ghinion, ceva neprevăzut. Dar există întotdeauna un motiv bun pentru a suporta durerea. Atunci când alegem să o îndurăm ea capătă un înțeles. Căci durerea devine suferință numai atunci când încetăm să o mai îndurăm. Aceste cuvinte sunt importante; sunt active, neschimbătoare, optimiste. Ne spun că avem în interiorul nostru forța de a ne întinde mereu tot mai înainte și de a ne reface mai repede decât am făcut-o ultima dată. Poate că nu va fi mai bine, dar va fi mai ușor.

În ciuda afecțiunilor noastre, ne vom trezi în fiecare zi plini de hotărâre, energie și speranță. Poate că acum nu pare așa, dar așa va fi. Este minunat să te trezești în fiecare zi gata să înfrunți provocări noi. Iar, în cazul nostru se întâmplă să avem ceva mai multe provocări decât ceilalți oameni. Mai multe provocări, dar, de asemenea, mai puțin în alte privințe și pentru asta ar trebui să fim recunoscători. Nu aveam de unde să știm ce ni se va întâmpla în acestă roată a norocului în care ne învârte viața. Dar chiar și acum, deși lucrurile pot părea grele, este imposibil să știm cum se vor aranja. Nu ar fi frumos să aflăm. (Legenda lui Korra)

Totul se poate termina la fel de repede cum a început sau poate nu se termină deloc. Dar răspunsul în fiecare caz este același: fă tot ce îți stă în putință și nu te lăsa descurajat de lipsa de progres exterior, căci singurul progres care contează cu adevărat este cel interior.

Adesea, acestea sunt lucrurile cu care trebuie să te înveți să trăiești. Și atunci când în cele din urmă te simți înfrânt și ești gata să renunți, îți dai seama că de fapt lucru la care renunți este unul cu care trebuie să te obișnuiești. Trebuie doar să te ocupi de acesta și să profiți cât mai mult de pe urma lui. Și în exact în acel moment trece. În mod paradoxal, atunci când încerci să scapi de el, dispare. Acesta este unul dintre acele lucruri pentru care trebuie să suferi pentru a le înțelege. Trebuie să treci prin asta pentru a înțelege că nu a dispărut – este încă acolo. Numai că acum nu te mai deranjează. Ai învățat astfel că nu e nevoie să te deranjeze. Ai învățat cum să te descurci în ciuda obstacolelor. Numai supunându-ne pe deplin și cu onestitate realității unei situații o putem trăi în cel mai bun mod cu putință.

Recuperarea

Durerea nu este nici insuportabilă, nici interminabilă – atât timp cât nu uiți de limitele ei și nu o mărești cu închipuirile tale.

—Marcus Aurelius

O atitudine pozitivă este esențială pentru recuperarea ta. Ce-ai zice dacă ai afla că în tot timpul acesta ceea ce te trăgea înapoi, și îți împiedica recuperarea, era propria ta negativitate? Ce-ai zice dacă ai afla că printr-o simplă schimbare de mentalitate – care este totdeauna în puterea ta – poți să-ți schimbi viața? Astfel, nu va mai fi nimic de care să te temi. Adesea, în mod paradoxal, propriul nostru comportament este cel ce ne alimentează bolile. Asemenea unei persoane dependente care își dă seama de deteriorarea stării sale de sănătate și vrea să schimbe asta, dar îi lipsește încă voința să o facă. Poate că acea persoană s-a obișnuit să se simtă în felul acesta. Poate că a ajuns să aibă deprinderi care fără să-i mai producă satisfacție au devenit pur și simplu familiare. Și astfel își continuă dependența, nu pentru că îi produce mai multă satisfacție, ci pentru că este înfricoșat de schimbare. După cum spune Marcus Aurelius:

Ești speriat de schimbare? Dar ce poate exista fără ea? Ce poate fi mai aproape de esența naturii? Poți să încălzești apa pentru baie fără să arzi lemnul? Să mănânci fără transformi alimentele? Exista vreun proces vital care poate avea loc fără schimbare? Nu înțelegi? La fel se întâmplă și cu tine – iar pentru natură asta este la fel de vital. (Marcus Aurelius, Meditații)

Oricât ar fi de greu, trebuie să ne dorim schimbarea. Ceea ce trebuie să facem este să ne suspendăm îndoielile îndeajuns de mult pentru a începe să acționăm în mod pozitiv. Acțiunea are efecte pozitive extraordinare asupra oraganismului – atâta lucru se cunoaște deja. Dacă ne schimbăm starea fizică și ajungem la o stare minimă de activitate și sănătate fizică, atunci mintea va urma exemplul. Și dacă ne schimbăm starea mentală, ne va fi mai ușor în viitor să ne schimbăm și starea fizică. Iar atunci vom ști cum funcționează lucrurile și că se poate, iar totul devine mult, mult mai ușor.

Pentru asta e nevoie de timp. Trebuie să avem răbdare cu noi înșine. Vor exista momente când ne vom simți neajutorați, iar altele când durerea va fi insuportabilă – când va părea mai ușor să ne întoarcem la vechile obiceiuri. Toate acestea sunt lucruri bune! Ne arată că organismul rezistă schimbărilor pe care încercăm să le implementăm. Ne arată că suntem aproape să depășim rezistența organismului. Simțiți durerea (nu negați că există), fără să vă abandonați acesteia cu totul. „Durerea insuportabilă aduce cu ea propriul ei sfârșit. În schimb, durerea cronică este totdeauna suportabilă – intelectul își menține serenitatea izolându-se de corp și astfel mintea rămâne intactă. Iar părțile afectate de durere să protesteze, dacă pot.” (Marcus Aurelius, Meditații) Să ne menținem controlul asupra minții în ciuda durerii – să ținem întotdeauna o părticică din noi înșine detașată, care să privească ce ni se întâmplă. Doar să privească.

Prin acest act de autoobservare (metacogniție – de cunoaștere a propriei cunoașteri) durerea noastră se va diminua pe măsură ce începem să ne înțelegem din ce în ce mai bine. Vom întări diviziunea autoimpusă dintre trup și minte, o diviziune pe care natura ar prefera să o facă să dispară – reducându-ne astfel la o simplă viață de animal. Dar, după cum ne poate spune oricine este capabil să îndure mari suferințe, trupul nu poate domni asupra minții; acestea două nu ar trebui să tindă spre a forma o singură entitate.

Să nu ezităm să cerem ajutor, căci grija de a deveni o povară pentru ceilalți nu este decât o altă barieră internă pe care o ridicăm în calea propriei recuperări. Suntem cu mult mai conștienți de propriile greșeli decât oricine altcineva - și este foarte posibil ca cei apropiați nouă să vrea să ne ajute, dar să nu știe cum să o facă sau să le fie teamă să o facă. Este responsabilitatea noastră să cerem ajutor, iar ajutorul pe care îl vom primi ne va înfrânge orice rezistență. Stigmatul care înconjoară problemele de sănătate mintală dispare deja rapid, iar puținul care rămâne este mai mult imaginar. Totuși, problemele sunt reale și orice barieră din calea recuperării trebuie depășită. Astfel, orice stigmat este inutil sau iluzoriu și poate fi ignorat fără niciun fel de pericol. Să nu vă fie teamă – toți cei cu care vă veți întâlni de-a lungul recuperări nu vor nimic altceva decât să vă vadă reușind.

Nu vă descurajați dacă progresul este lent. După cum spunea Hemingway, „Viața ne lovește pe toți, după care mulți se ridică puternici din aceste lovituri. Însă pe aceia pe care nu îi poate pune în genunchi îi ucide.” E O.K. să suferi lovituri, căci vindecându-te te vei ridica mai puternic. Iar loviturile și recuperarea sunt cu mult mai bune decât alternativa lor. Vreau să devenim cu toții mai puternici după loviturile primite și sper ca această carte să vă ajute într-un fel sau altul. Însă aceste câteva rânduri nu reprezintă un înlocuitor pentru ajutorul medical serios, dacă de asta e nevoie. Așa că, vă rog, cereți ajutor când aveți nevoie, deoarece există lucruri care sunt în afara controlului nostru.

În sfârșit, veți descoperi că sunteți mai puternici decât ați fi fost dacă nu ați fi înfruntat niciodată vreo greutate. Vă veți privi și veți fi mândri de persoana care ați devenit. Și, dacă vi se va da ocazia, veți fi gata să o luați din nou de la capăt. Pentru că dacă nu ați face-o, înseamnă că nu ați învățat nimic. Nu ați fi la fel de puternici pe cât sunteți acum sau nici măcar pe aproape de cât de puternici veți deveni. Merită să faceți toate acestea. Întotdeauna.

Prietenii și familia

Când pământul e roditor, nu trebuie să-l forțăm prea mult, fiindcă o serie neîntreruptă de recolte mănoase îi vor epuiza fecunditatea – tot așa agerimea minții va fi distrusă printr-o trudă neîncetată – dar își va recăpăta forța după o scurtă perioadă de odihnă și repaus, căci munca grea fără oprire duce la un fel de amorțeală și încetineală.

—Seneca, Despre liniștea spiritului

Există o tensiune constantă între dorința de a cere ajutorul celor apropiați și aceea de a rămâne tăcut. Avem nevoie de sprijin mai mult decât de orice altceva, dar uneori se poate dovedi a fi imposibil să comunicăm ceva ce nu înțelegem pe deplin sau pe care nu îl acceptăm noi înșine – așadar, cum ar putea să o facă ceilalți? Și nu scăpăm aproape niciodată de sentimentul că îi împovărăm pe cei apropiați nouă. Dar, fiindcă am fost de ambele părți ale acestui sistem de sprijin emoțional, vă pot garanta că ar face orice să vă ajute. Așa că, vă rog, cereți-le ajutorul. Pentru ei va fi la fel de plăcut să vă ajute precum va fi pentru voi să fiți ajutați.

Atunci când aveți de-a face cu cineva care se frământă, trebuie să înțelegeți că acesta este deja foarte dezamăgit de sine însuși. Este deja cuprins de puternice sentimente de vinovăție, rușine și neajutorare. El se simte în mod constant o povară pentru ceilalți. Așadar, trebuie să avem grijă să nu adăugăm nimic greutăților pe care le întâmpină deja.

De asemenea, să ne dăm seama că acesta își exprimă exterior dezamăgirea internă și că, adesea, o face față de cei apropiați lor. Deci, să reacționăm cu reținere la orice fel de atitudine negativă, căci, cu siguranță, nu reflectă atitudinea sa față de noi și de acțiunile noastre. Chiar dacă dăm dovadă doar de bunătate față de el, în mod inevitabil, vom primi din partea sa răspunsuri negative nemeritate – din perspectiva noastră. Numai de-am putea să-l facem să vadă că lucrurile nu sunt pe atât de rele pe cât le crede. Imaginea lui asupra lumii este lipsită de culoare, iar noi ar trebui să fim orbi să nu o vedem. Să nu uităm asta.

Atunci când se întâmplă astfel, să ne gândim că noi avem o înțelegere mai bună a situației, o voință mai puternică și mai multă răbdare decât are el în starea actuală. Să nu-i criticăm comportamentul, care reprezintă o consecință directă a stării lor mentale și asupra căreia au prea puțin control (în acel moment). A critica ceva în această situație – a ne exprima dezamăgirea, empatia sau mila pentru starea lui tristă – înseamnă a-i diminua și mai mult respectul de sine care este deja la un nivel minim. Ne-am putea simți dezamăgiți că nu se poate ridica din această cădere, dar, cu siguranță, el resimte aceeași dezamăgire de zece ori mai puternic. Nu că nu ar vedea-o, dar se simte neputincios să facă ceva pentru a schimba situația. Este o constrângere, o necesitate. Un rezultat secundar neplăcut al acestei situații este faptul că va trebui să căutăm să-l liniștim, să ne asumăm anumite confruntări dezagreabile sau alte situații complicate sau stresante. Să fim răbdători, pentru că răbdarea noastră este unul dintre lucrurile pe care putem să le facem pentru a ajuta.

Să nu credem că felul cum ne tratează este ceva personal – probabil că se simte într-atât de încolțit încât răspunde în acest mod violent. Să ne amintim că voința noastră este de zece ori mai puternică decât a lui. Starea lui îl transformă într-o cu totul altă persoană.

Cu ajutorul nostru, acesta se va ridica mai puternic decât era înainte de începerea caznelor. Și când ajunge la celălalt capăt, – și va reuși mereu - grație nou descoperitei perspective asupra lumii, acesta va fi incredibil de recunoscător pentru felul cum i-am ajutat. Sentimentele anterioare de vinovăție și rușine vor fi înlocuite doar cu cel de dragoste. Sentimentul de împovărare reciprocă se estompează, fiind înlocuit de sentimentul că toate acestea au constituit stâlpii de rezistență a noii fundații – căci greutatea care frânge unu va fi susținută fără efort de mai mulți. Dacă lucrurile de felul acesta ar fi zdrobitoare în singurătate, ele sunt cu mult mai ușor de purtat când ne sprijinim unii pe alții. Iar succesul lui ni se va datora nouă, iar el, la rândul său, ne va ajuta să reușim și noi. Aceasta este sensul unei relații adevărate – acesta este, probabil, cel mai puternic lucru care există.

Zachary G. Augustine este student la filosofie și istorie la Universitatea din Chicago. Pe lângă scris, Zach lucrează și ține cursuri în domeniul proiectării grafice și în același timp susține promovarea cărților gratuite, a educației tehnologice și a sănătății mintale. Puteți consulta lucrările sale sau îl puteți contacta pe site-ul zacharyaugustine.com. Zachary a scris o carte, inspirată de stoicism, pentru cei ce vor să se ajute singuri și a pus-o la dispoziția tuturor în mod gratuit – o puteți găsi pe site-ul philosophyforanylife.com.

Sursa articolului: http://blogs.exeter.ac.uk/stoicismtoday/2016/01/23/dis-ease-mental-health-by-zachary-g-augustine/

Traducerea realizată după textul original din limba engleză de ForumStoic. Toate drepturile aparțin autorului articolului.