O fotografie făcută chiar de Michael și utilizată
pe blogul său, accesibil aici.
Note: spre deosebire de alte
postări, acesta este un eseu mai lung.
Vei muri. De asemenea, toate cunoștințele tale și toți cei pe care îi
iubești vor muri și ei la un moment dat, unii probabil mai curând decât tine. Sau
poate chiar mai rău, vei întâmpina greutăți pe parcursul vieții tale pe calea
spre moarte. Unele ar putea fi chiar dureroase. Fie că vei trăi zece ani sau o
sută nu are nicio importanță. Soarta nu face excepții. Fiecare dintre noi se
poate aștepta ca lucrurile să nu se întâmple așa cum vrea el, de mai multe ori
pe parcursul vieții sale, iar unii dintre noi vor duce vieți cu totul neplăcute
și vor îndura în mod constant dureri mari și suferințe. Realitatea noastră este
astfel încât în orice moment putem să ne pierdem viețile sau pe cei pe care îi
iubim. La fiecare colț ne așteaptă, poate, un accident gata să se întâmple și
care ar putea să ne schimbe în mod irevocabil tot restul timpului care ne-a mai
rămas. Vom clădi lucruri și ni se vor lua în mod nedrept sau le vom privi în
timp ce sunt distruse. Chestiunea care se pune, așadar, nu este cum să oprim
toate aceste lucruri, pentru că nu putem, chestiunea care se pune este cum să
trăim cât mai bine într-o lume în care aceste împrejurări nu sunt o
posibilitate, ci o realitate.
Este oare posibil să ne găsim liniștea și fericirea într-o astfel de lume?
Mulți dintre noi fac față naturii aspre a acestei vieți îngropându-și capetele
în nisip și pretinzând că realități precum moartea sau greutățile nu există.
Folosim această strategie până când întâmplările ne izbesc în față și ne
forțează să le înfruntăm total nepregătiți. Cred că acesta este modul cel mai rău
posibil de a trece prin viață și că deși suferința și tragedia sunt un dat al
vieții, liniștea sufletească și fericirea sunt totuși posibile. Voi demonstra
că vechile practici ale stoicismului ne furnizează instrumentele de care avem
nevoie pentru a duce o viață liniștită și fericită, indiferent prin câtă durere
și suferință trecem sau de cât de lungi sau scurte ne sunt viețile până la
urmă.
Acest eseu este scris pentru toată lumea. Fie că ați trecut recent printr-o
perioadă dificilă din viața voastră, fie că treceți acum prin una sau sunteți
destul de norocoși să trăiți o perioadă de prosperitate, nu are nicio
importanță. Am ales acest subiect deoarece cred că tăria stoică este ceva de
care fiecare dintre noi se poate folosi la un moment sau altul din viață. Nu
contează dacă sunteți creștin sau ateist, budist sau musulman sau chiar dacă
sunteți un stoic practicant.
Cred că învățăturile filosofilor stoici ne sunt tuturora de mare folos,
deoarece ne oferă o cale de a trăi viața cu o claritate de perspectivă care
contribuie la dobândirea liniștii interioare și a fericirii. În elaborarea
acestui eseu, am citat pe larg și fără niciun fel de regret câteva pasaje din
filosofii stoici influenți, ale căror cuvinte mi s-a părut că nu pot fi rezumate,
deoarece există o forță de convingere în discursurile lor care merită să nu fie
întreruptă sau prezentată în orice alt fel decât în forma originală.
Cu toate că filosofia stoică are multe de spus despre diverse aspecte
importante ale vieții, aș dori să mă concentrez în mod deosebit asupra subiectului
tăriei stoice și să arunc o privire asupra felului în care practicarea
stoicismului ne poate călăuzi prin mulțimea de nenorociri pe care viața poate
să ni le scoată în cale și o face. Pentru a ne ajuta să facem față provocărilor
din viață, cred că putem face apel la o serie de tehnici importante pe care
ni le-au transmis stoicii și care dacă sunt utilizate în mod corect, ne pot
ajuta să trecem chiar și peste cele mai dificile împrejurări din viața noastră.
Aceste tehnici implică o înțelegere precisă a controlului, adoptarea unei
perspective juste asupra vieții și utilizarea metodelor recomandate de învățătorii stoici pentru a ne ușura suferința și tristețea
atunci când lucrurile nu merg în favoarea noastră.
Pentru început, să examinăm noțiunea stoică a controlului. Stoicii fac o
distincție importantă între lucrurile pe care le putem controla și acelea peste
care nu avem niciun fel de control. Cred că mulți dintre noi vor admite cu
ușurință că există lucruri, dintre cele care ni se întâmplă în viață, care sunt
în afara controlului nostru. Acest tip de lucruri devine imediat evident atunci
când cineva îți lovește mașina în parcare, când te molipsești de ceva sau
te îmbolnăvești. Tipul acesta de împrejurări servește ușor ca un exemplu pentru
lucrurile care ni se pot întâmpla și care se situează în afara sferei noastre
de control.
Stoicii duc totuși acest mod de a gândi și mai departe arătând că, de fapt,
cea mai mare parte a vieții este în afara controlului nostru. Controlul pe care
îl avem asupra casei în care trăim nu este mai mare decât acela pe care îl avem
asupra posibilității de a contracta o boală. Amândouă sunt rezultatul a ceva
care s-a întâmplat înainte și asupra căruia nu avem prea mult control sau chiar
deloc. Astfel, într-una dintre situații suntem expuși la germenii unei persoane
purtătoare de boală și ne infectăm. Iar în cealaltă, e posibil să fi cumpărat
casa cu banii dintr-un împrumut pe care nu depindea de noi să-l obținem, căci
cineva de la bancă ar fi putut să decidă altfel și atunci nu am fi avut banii
necesari pentru plată și am fi fost obligați să luăm în considerare alte
alternative.
Este adevărat că există și situații când putem avea un oarecare control
asupra împrejurărilor, de exemplu, la pregătirea unui interviu pentru un post
pe care ni-l dorim. Însă chiar și într-o asemenea situație decizia ultimă de a
ne selecta sau nu pentru acel post rămâne în afara controlului nostru. În
același fel, putem avea sentimentul că suntem prudenți și astfel ne asigurăm o
viață lungă, deoarece ne îngrijim de sănătatea noastră, mâncăm corect și facem
regulat exerciții fizice, și totuși toată grija asta deosebită poate să nu ducă
la nimic și totul ni se poate lua într-o clipă fie din cauza unui accident sau
a unei boli.
În același fel, factori importanți care ne determină sexul, rasa, părinții,
statutul socio-economic, țara în care ne naștem etc. au fost hotărâți pentru
noi de soartă. Unii dintre noi vor primi binecuvântările sorții și se vor naște
în familii bune, cu venituri mari, într-o parte liniștită a lumii, în timp ce
alții se vor naște în familii traumatizante sau care se luptă cu sărăcia,
într-o parte a lumii devastată de război. Unii dintre noi se vor naște cu o
moștenire genetică fantastică și plini de talente cu care pot ajunge să aibă
realizări deosebite, în timp ce alții se luptă cu propriile limitări și
realizează foarte puțin, iar cei mai mulți dintre noi vor trăi vieți obișnuite
și vor avea realizări mediocre. Epictet a mers până într-acolo încât să spună
că:
„Suntem asemenea unor actori dintr-o piesă de teatru. Voința divină ne-a
distribuit rolurile în viață fără să ne consulte. Unii dintre noi vor juca
într-o piesă scurtă, alții într-una lungă. Am putea fi aleși pentru a juca
rolul unui om sărac, a unui schilod, a unei distinse personalități, a unui
conducător sau a unui cetățean obișnuit. Cu toate că nu ne putem alege
rolurile, trebuie să ne propunem să le jucăm cât mai bine pe cele pe care le
primim și să ne abținem să ne plângem de ele. Oriunde ne vom afla și în orice
fel de circumstanțe să dăm o reprezentație impecabilă. Dacă trebuie să fim
cititori să citim, iar dacă trebuie să fim scriitori să scriem.”
Având în vedere toate acestea, ne putem întreba, care anume sunt lucrurile
pe care le putem controla conform stoicilor? Stoicii susțin că există un lucru
pe care îl putem controla pe deplin și acesta este perspectiva noastră asupra
tuturor întâmplărilor care au loc în afara controlului nostru. Întâmplările în
sine sunt neutre, noi însă putem lua decizia de a le interpreta drept bune sau
rele. Să ne întoarcem la exemplul cu boala, ceva ce am încercat să prevenim,
dar până la urmă, ceva asupra căruia nu am avut niciun control. Stoicii ne-ar
sfătui să recunoaștem că avem foarte puțină putere de a influență bolile, că oricât
de mult am încerca să o prevenim, uneori, nu putem face nimic și că nu ar
trebui să ne irosim timpul stresându-ne pentru asta, iar în schimb ar trebui să
recunoaștem că boala face parte în mod natural din viață.
Acele împrejurări din viața noastră față de care avem un oarecare control,
precum participarea la un interviu sau încercarea de a preveni boala printr-un
stil de viață sănătos, ne solicită doar un efort după puterile noastre pentru a
obține rezultatul dorit și pentru a dobândi liniștea sufletească. Cu alte
cuvinte, pentru a dobândi liniștea sufletească trebuie să facem cât putem de
bine pentru a obține ce vrem și să lăsăm restul pe seama sorții. În calitate de
profesor, le spun adesea elevilor mei înaintea unui examen că nu ar trebui să
se streseze din cauza rezultatelor pe care le vor obține la test, deoarece nu
au decât un control limitat asupra lor. Oricât de mult au învățat și s-au
pregătit, până la urmă, ei nu pot să controleze cât iau la examen. În schimb,
îi sfătuiesc să se pregătească cât pot ei mai bine în situația dată pentru că
atunci indiferent dacă iau sau nu examenul vor ști că au făcut tot ce a stat în
puterea lor pentru aobține cel ai bun rezultat. Liniștea sufletească aici vine
din cunoașterea faptului că au făcut cât au putut mai bine pentru a-și pune în
valoare capacitățile, indiferent de note.
Aceasta este o distincție importantă deoarece atinge una dintre intuițiile
importante care traversează ideea de tărie stoică: nu întâmplările în sine ne
fac rău, ci mai degrabă, percepția noastră asupra lor. Stoicii cred că ne facem
un mare deserviciu atunci când încercăm să controlăm niște situații care până
la urmă sunt în afara controlului nostru și că nu reușim să ne dăm seama cât de
multe dintre cele care ni se întâmplă în viață intră în această categorie. Dacă
o întâmplare este în afara controlului nostru atunci de ce trebuie să ne
stresăm în privința asta? Ne-am stresa oare pentru că știm că soarele va răsări
mâine? Nu putem face nimic pentru a împiedica acest lucru să se întâmple,
așadar de ce să nu-l interpretăm într-un mod pozitiv. Marea majoritate dintre
noi suntem obișnuiți să nu ne supărăm din cauza unor lucruri, precum starea
vremii sau anotimpul în care suntem, deoarece înțelegem că nu avem niciun
control asupra unor astfel de chestiuni. Acest lucru ne sugerează că este
posibil, cu o minte bine rânduită, să facem la fel și în alte cazuri, de fapt,
în majoritatea cazurilor. Tot ce ar fi nevoie este să nu uităm de asta și ceva
practică.
Rugăciunea serenității reușește foarte bine să exprime ideea
stoică a controlului: „dă-mi serenitatea să accept lucrurile pe care nu le pot
schimba, curajul să schimb lucrurile pe care pot să le schimb și înțelepciunea
să înțeleg diferența dintre ele.” Pentru a ne întări împotriva negativității și
a dobândi liniștea sufletească, trebuie să realizăm că majoritatea
întâmplărilor din viața noastră sunt în afara controlului nostru, că până și
atunci când avem un oarecare control asupra situației singurul lucru pe care îl
putem face este să ne dăm silința și că singurul lucru asupra căruia avem un
control total sunt interpretările pe care le dăm întâmplărilor, așa că de ce să
nu le interpretăm într-un mod cât mai pozitiv cu putință.
A doua intuiție stoică despre tărie de care aș dori să vorbesc se
concentrează pe ideea de perspectivă și se construiește pe baza noțiunilor
despre control. Așa cum a trebuit să admitem o sfera limitată a controlului
nostru, stoicii cred că trebuie să facem tot posibilul pentru a ne asigura că
trăim în prezent. Trăind în acest fel limităm durerea sau suferința pe care
altfel le-am îndura folosindu-ne de controlul percepției și privind doar la
ceea ce este în fața noastră. După cum explică Marc Aurelius:
„Uită de orice altceva. Păstrează doar asta și amintește-ți că fiecare
dintre noi trăiește doar acum, această scurtă clipă. Restul a fost deja trăit
sau este imposibil de prevăzut. Durata pe care o trăim este mică – mic este și
colțul de pământ în care trăim. Mic este chiar și renumele cel mai mare, ce
trece de la un om mărunt și trecător la altul asemenea, care nu se cunoaște pe
sine însuși și cu atât mai puțin pe cei morți de demult.”
Acest fel de a gândi are scopul de a reduce anxietatea legată de un trecut
care nu mai poate fi schimbat și de un viitor care nu a avut încă loc. Câți
dintre noi nu își fac singuri rău aducându-și aminte întâmplări din trecutul lor
care îi tulbură, când de fapt ar trebui să-și țină minte că nu pot schimba ceea
ce s-a întâmplat în trecut, că acesta s-a dus și e mort. În loc de asta trebuie
să tragem toate învățămintele posibile și să ne concentrăm doar asupra
momentului prezent.
În același fel, câți dintre noi nu privesc cu emoție la viitor și devin
temători și neliniștiți pentru lucruri care nu s-au întâmplat încă și care
probabil nu vor avea niciodată loc. Imaginația noastră este incredibil de
puternică și dacă este lăsată în voia ei poate născoci un milion de chipuri
prin care să ne tulbure liniștea, lucruri care nu s-au întâmplat încă, au trecut
deja sau care, în primul rînd, nu au depins niciodată de noi. Suntem incredibil
de pricepuți la a se lăsa seduși de negativitate și după cum Seneca spunea în
mod înțelept:
„Omul pe cât este de convingător cu sine însuși, pe atât este de nefericit.”
Este important să menționez aici că stoicii nu susțin că ar trebui să uităm
complet de trecut sau să ignorăm complet viitorul. Stoicii spun că trebuie să
percepem atât viitorul cât și trecutul cu grijă, dintr-o perspectivă rațională.
Învățăm prin experimentare și memorare și astfel ne dezvoltăm la nivel
individual. Stoicii susțin că ar trebui să ne amintim de întâmplările trecute
ca de niște experiențe educative și nu să nu le trasformăm în capcane
emoționale. Orice împrejurare neplăcută din trecutul nostru rămâne ca o
experiență educativă și dacă putem să o privim fără pasiune ne vom menține
liniștea sufletească și în același timp să învățăm din propriile greșeli. O
modalitate excelentă prin care putem face asta este să ne folosim de controlul
pe care îl avem asupra percepțiilor noastre pentru a observa că în toate întâmplările
din viața noastră este ceva bun. După cum ne spune Epictet:
„Așa cum gândești, așa vei fi. Evită să atribui întâmplărilor puteri sau
înțelesuri pe care nu le au. Păstrează-ți cumpătul. Mințile noastre neobosite
se grăbesc mereu să tragă concluzii, născocind și intrepretând semne care nu
există. Presupune, în schimb, că tot ceea ce ți se întâmplă, se întâmplă spre
binele tău. Dacă decizi să fii norocos, vei fi norocos. În toate împrejurările
ceva folositor pentru tine – numai de cauți!”
În loc să ne aducem aminte de relațiile noastre nereușite cu persoane pe
care odată le-am iubit și să ne gândim la toate emoțiile negative prin care am
trecut ca urmare a despărțirii, de ce să nu ne amintim mai bine de toate
lucrurile pe care le-am învățat în perioada cât am fost împreună? Astfel, putem
spune că am iubit și am învățat ceva despre noi înșine, că am trăit împreună
clipe care ne-au schimbat viața și pe noi ca oameni. Să privim înapoi, să descoperim
partea pozitivă a lucrurilor și să ne fie de folos tot ce s-a întâmplat. După
cum spunea Epictet:
„Orice situație dificilă din viață este o ocazie de a căuta în noi înșine și
de a invoca propriile resurse interioare. Greutățile pe care le îndurăm pot și
trebuie să trezească în noi propriile puteri. Oamenii prudenți privesc dincolo
de incidentul în sine și caută în schimb să-și formeze deprinderea de a
desprinde ceva bun din el. Cu ocazia unui accident, nu reacționa în mod
întâmplător, ci amintește-ți să cauți în tine însuți și să te întrebi ce
resurse ai pentru a i te opune. Sapă adânc. Stăpânești puteri de care poate nu
îți dai seama. Găsește-o pe cea potrivită. Folosește-te de ea.”
În mod similar, atunci când cercetăm viitorul trebuie, de asemenea să
evităm să o facem dintr-o perspectivă emoțională. Dacă stăm să ne gândim la
fiecare lucru din viitor care poate merge prost și îl lăsăm să ne influențeze
afectiv, atunci nu acționăm în mod rezonabil, deoarece nu avem niciun motiv să
credem că lucrurile nu se vor întâmpla așa cum vrem noi, și astfel ne periclităm
liniștea în mod inutil. Pe de altă parte, dacă putem să uităm la orice
eveniment probabil din viitor și să evaluăm în mod rezonabil posibilele capcane
în care putem cădea, atunci acționăm în mod preventiv pentru a ne întări mintea
contra posibilelor amenințări la adresa liniștii și fericirii noastre. Acesta
este un lucru pe care stoicii ne sfătuiesc să-l facem, așa cum vom vedea mai
jos atunci când vom examina metoda stoică a vizualizării negative.
Un alt aspect al percepției legat de tăria stoică se învârte în jurul ideii
de a înțelege și a admite natura. Aici stoicii vorbesc despre o mulțime de
lucruri de la modul în care înțeleg natura umană și mediu, până la lucrările
universului însuși. Stoicii cred că universul este rațional și organizat și că
cel mai bun mod de a dobândi liniștea și armonia este ca fiecare dintre noi să
recunoască ce pretinde natura ca noi să facem. Spre deosebire de alte forme de
viață precum plantele și animalele, oamenii au o abilitate unică de a folosi
rațiunea la un nivel foarte înalt, și astfel, stoicii cred că scopul nostru
ultim este acela de duce o viață călăuzită de rațiune. Făcând astfel, vom
dobândi liniștea și fericirea pe care ni le dorim. După cum arată Marc
Aurelius:
„Natura de orice fel prosperă de pe urma progresului, iar progresul pentru
o minte rațională înseamnă să refuze falsitatea sau nesiguranța în percepțiile
sale, să adopte acțiunile altruiste drept singurul său țel, să caute sau să
evite numai lucrurile asupra cărora are control, să îmbrățișeze cerințele
naturii – natură din care face parte, precum natura frunzei face parte din cea
a copacului, cu excepția că natura frunzei este lipsită de conștiință sau
rațiune și este supusă impedimentelor, în timp ce aceea a oamenilor este
lipsită de impedimente, rațională și justă, deoarece atribuie fiecărui lucru o
parte egală și proporționată din timpul, ființa, scopul, acțiunile și șansa sa.”
Mulți oameni, care nu înțeleg punctele mai delicate ale stoicismului, cred
adesea că gânditorii stoici propuneau ideea că fiecare dintre noi ar trebui să acționeze
ca un fel de zombi emoțional, surd față de orice formă de sentimente extreme,
rece și insensibil față de lume. Eu cred asta este cât se poate de fals. Stoicismul
ne învață că ar trebui să trăim în societate și să experimentăm cât putem mai
mult din ea, că ar trebui să apreciem fiecare fărâmă de viață, de la mireasma
ploii până la sentimentul liniștit și calm care poate însoți un plâns sănătos de
după un film trist. Totuși, ceea ce stoicii ne cer este să ne folosim rațiunea
pentru a controla aceste emoții. Dacă trecem printr-un necaz și suntem
tulburați, atunci e nevoie să ne schimbăm perspectiva asupra situației și să
găsim partea bună a ei. Dacă trecem printr-un moment de mare bucurie, atunci e
nevoie să ne bucurăm pe deplin, dar să fim atenți să nu devenim prea dependenți
de ea, de vreme ce soarta dă și ia după cum dorește.
Și aceasta ne conduce la ultimul aspect legat de percepția stoică pe care
aș dori să-l discutăm – este vorba de ideea că ar trebui să ne bucurăm de ce
avem atâta timp cât avem. Totul în această lume este de împrumut și în cele din
urmă, odată cu trecerea timpului, se întoarce acolo de unde a venit. Stoicii ne
sfătuiesc să prețuim lucrurile pe care le avem cât timp le avem și să ne dăm
seama că într-o bună zi nu vor mai fi ale noastre. Această mentalitate nu se
aplică doar la lucrurile pe care le posedăm, ci, de asemenea, la oameni.
Epictet surprinde, probabil, cel mai bine asta:
„Nimic nu ne poate fi cu adevărat luat. Nu există nimic pe care-l putem
pierde. Pacea interioară începe atunci când încetăm să mai spunem, l-am pierdut, și schimb spunem, s-a întors acolo de unde a venit. Ți-a
murit un copil? El sau ea s-a întors acolo de unde a venit. Ți-a murit soțul
sau soția? El sau ea s-a întors acolo de unde a venit? Ți-au fost luate
lucrurile pe care le posedai sau proprietatea? Și acestea s-au întors acolo de
unde au venit. Sau poate ești supărat, deoarece acela care ți le-a luat este un
om rău? Dar de ce trebuie să-ți bați capul cu cel care dă înapoi lumii lucruri care
aceasta ți le-a dat? Lucrul cel mai important este să ai mare grijă de ceea ce
ai, atâta timp cât lumea te lasă să-l ai, așa cum un călător are grijă de
camera primită într-un han.”
Oricine a citit operele gânditorilor stoici știe că aceștia nu sunt tipul
de filosofi care să militeze pentru o viață doar pur rațional, ci în schimb,
sunt persoane care ne încurajează să trăim și să experimentăm suișurile și
coborâșurile vieții în mod convenabil. Ceea ce ei așteaptă de la noi este să ne
stăpânim emoțiile folosindu-ne de capacitățile noastre raționale pentru a evita
capcana depresiei, în cazul nenorocirilor sau atunci când pierdem lucruri agreabile,
față de care ne atașasem în mod excesiv.
Conștientizarea efemerității fericirii, atunci când plasăm fericirea în
lucrurile asupra cărora nu avem niciun control, are efecte profunde, deoarece
ne împinge să ne statornicim în prezent și să-l gustăm pe deplin. Astfel, data
viitoare, când vom sta la masă înconjurați de oameni pe care îi iubim, să
reflectăm o clipă asupra faptului că până la urmă aceștia se duc și să ne
întărim împotriva tristeții, dându-ne seama că acesta este un lucru natural și
că într-o bună zi le vom împărtăși și noi soarta. Apoi, pentru acest motiv, să zâmbim
și să ne bucurăm de fiecare secundă petrecută împreună cu ei.
Până la urmă, stoicii ne cer să fim responsabili pentru emoțiile noastre,
să nu fim înrobiți de ele, să ne folosim inteligența pentru a ne schimba
percepțiile, să vedem partea bună a lucrurilor chiar și în cele mai rele
situații. Ei ne reamintesc că în momentele de mare suferință este firesc să
resimțim tristețe și durere și că nu este bine să înăbușim aceste emoții deoarece
ele au un scop, și anume, acela de a ne reaminti ce am avut și ce am pierdut.
Totuși, nu putem trăi într-o stare continuă de suferință și la un moment dat
trebuie să mergem mai departe. Pentru asta, stoicii ne sfătuiesc să privim
partea bună a lucrurilor în orice necaz. Cred că Marc Aureliu rezuma perfect
ideea aceasta în Meditațiile sale:
„Ce nenorocire că s-a întâmplat așa! Ba nu, ce noroc, căci deși s-a
întâmplat așa, eu am scăpat nevătămat – nezdruncinat de prezent și
neînspăimîntat de viitor. S-ar fi putut întâmpla oricui. Dar nu oricine ar fi putut
scăpa nevătămat. De ce alegi să tratezi situația ca pe o nenorocire și nu ca pe
un noroc? Poți într-adevăr să numești nenorocire ceva ce nu este contra naturii
umane? Sau crezi că ceva ce nu este contra naturii îi face rău? Iar tu știi care
este această natură. Te împiedică oare ceea ce s-a întâmplat să continui să te
porți cu spirit de dreptate, cu măsură, cu bun-simț, cu prudență, cu
onestitate, cu modestie, cu sinceritate și cu toate celelalte calități care
permit naturii umane să atingă desăvârșirea. Așadar, amintește-ți acest
principiu, atunci când ceva te amenință cu durerea: că întâmplarea în sine nu e
deloc o nenorocire și că dacă înduri și o birui se transformă într-o întâmplare
fericită.”
În sfârșit, aș dori să discutăm despre câteva tehnici practice pe care cu
toții le-am putea folosi pentru a ne dezvolta tăria stoică și pentru a fi în
stare să facem față necazurilor și nenorocirilor. Așa cum vom vedea, stoicii nu
credeau că ar trebui să stăm degeaba și să așteptăm în mod pasiv ca să ne
găsească nenorocirile. În schimb, ei pledau pentru utilizarea câtorva tehnici
menite să ne pregătească individual pentru realitățile inevitabile ale vieții.
Prima dintre aceste tehnici este ceea ce eu aș numi renunțarea de sine. Nu
o renunțare de sine în sensul ignorării faptelor evidente, ci una a renunțării
la plăcerile simple. Poate vă întrebați cum vă poate face renunțarea de sine
mai fericiți? Așa după cum tocmai am discutat mai sus, stoicii ne încurajează
să ne bucurăm de lucrurile pe care le avem cât timp le avem și un mod foarte
bun de a face asta este acela de a renunța la aceste lucruri temporar, astfel
încât atunci când în cele din urmă le pierdem definitiv să fim mai bine
pregătiți pentru această pierdere și, de asemenea, pentru a ne bucura mai mult
de ele atâta timp cât fac parte din viața noastră.
Un lucru foarte simplu, pentru a exemplifica această practică este dormitul
pe podea, timp de o săptămână pe an, în loc dormitul într-un pat confortabil.
Poate părea naiv, dar oricine a încercat asta vă va spune, foarte probabil, că
după una sau două nopți corpul se adaptează și ne dăm seama că un pat este
totuși un accesoriu. De asemenea, foarte probabil, vă vor spune că atunci când
se întorc la dormitul în pat, primele câteva nopți sunt foarte plăcute după
dormitul pe o podea tare.
În același fel, lucruri precum postul, dieta sau abținerea de la sex sau
droguri ar putea fi folosite pentru întărirea rezistenței și dezvoltarea
simțului de apreciere față de lucrurile de care nu avem nevoie în mod necesar,
dar de care ne bucurăm atunci când le avem. Ideea este să așezăm bazele pentru
situația când nu vom avea sau nu ne vom permite să cumpărăm lucrurile cu care
suntem obișnuiți. Însă, datorită practicării metodei și experimentării fără
ele, vom diminua impactul pe care absența lor îl poate avea asupra liniștii și
fericirii tale. În acest timp, ne vom da poate seama de cât de puțin avem de
fapt nevoie pentru a fi fericiți atunci când avem o dispoziție corectă a
minții. Seneca subliniează cel mai bine această credință într-una din
scrisoarile sale:
„Pune deoparte, când și când, câteva zile în care să te mulțumești cu cea
mai banală mâncare, și din asta foarte puțină, și cu îmbrăcăminte sumară și
aspră, apoi întreabă-te, Din cauza asta
se sperie lumea? În momentele de siguranță spiritul ar trebui să se
pregătească pentru a face față vremurilor grele; când soarta acordă favoruri
este timpul ca el să se întărească împotriva contrelor ei. În timp de pace,
soldatul efectuează manevre, ridică ziduri împotriva unui dușman inexistent și
se obosește trudind în mod inutil pentru a fi astfel pregătit atunci când este
nevoie. Dacă vrei ca un om să-și păstreze cumpătul atunci când vine criza
trebuie să-l pregătești înainte ca ea să vină.”
Foarte asemănătoare cu renunțarea de sine, cea de a doua tehnică pentru
dezvoltarea rezistenței este cunoscută drept vizualizarea negativă.
Vizualizarea negativă presupune să ne gândim în mod preventiv la oricare dintre
situațiile viitoare și să evaluăm ce anume poate merge prost. Dacă suntem
implicați într-o relație sentimentală, atunci am putea să ne gândim cum ar fi
dacă ne-am pierde partenerul; dacă suntem implicați într-o activitate riscantă,
atunci am putea să ne gândim la posibilele accidente care s-ar putea întâmpla
etc. Făcând astfel, stoicii cred că ne întărim împotriva posibilelor nenorociri
care stau și ne așteaptă undeva în viitor. Aceasta poate părea în contradicție
cu ideea despre care am discutat mai sus, referitoare la trăirea momentului și
la a nu lăsa lucrurile viitoare care nu au avut loc încă să ne tulbure, dar
trebuie să ne amintim că stoicii descurajau cercetarea viitorului în mod
emoțional, nu rațional.
Altfel spus, un om care își imaginează în mod emoțional un viitor posibil,
în care după un interviu nu este selectat pentru postul dorit, își va cauza cel
mai probabil doar stres și anxietate. Acesta va aștepta în fiecare zi cu
neliniște vestea proastă că nu a fost selectat și se va stresa atunci când ar
fi putut face cu totul altfel. Dacă vizualizările sale se dovedesc a fi corecte
și nu este selectat, atunci el nu face nimic altceva decât să invite și mai
multe răspunsuri emoționale negative să-i tulbure starea mentală. Iar dacă,
până la urmă, este selectat pentru postul dorit, acesta și-a petrecut timpul
dintre interviu și decizie într-o stare de spirit inutil negativă. Având în
vedere toate acestea, un om care în aceeași situație face proiecții pe baza
rațiunii se va gândi la faptul că s-a pregătit pentru interviu cât a putut mai
bine și își va da seama că decizia nu este în puterea sa. El se va gândi la
opțiuni alternative pentru cazul în care nu va fi selectat pentru post și va fi
pregătit pentru a primi vești proaste, dar, lucru esențial, nu le va aștepta
neapărat.
Vizualizarea negativă este un concept cheie care adesea este trecut cu
vedere, deoarece implică sarcina neplăcută de chibzui atent la lucrurile care
ar putea merge prost. Nu cred că gânditorii stoici ne sfătuiesc prin asta să
fim pesimiști. Ar trebuie să vedem viitorul într-un mod pozitiv și să sperăm că
lucrurile vor ieși în favoarea noastră. Totuși, ei ne amintesc că indiferent
dacă lucrurile ies sau nu cum vrem noi, rezultatul este în afara controlului
nostru, și că, prin urmare, ar fi prudent ca măcar să luăm în considerare
posibilitatea ca acestea să iasă prost. Aș spune că asta este rezonabil, de
vreme ce considerăm că este mai bine să fim pregătiți pentru ce-i mai rău,
decât să fim luați prin surprindere. Dacă umblăm prin viață crezând că vom
obține exact ceea ce vrem și când vrem, atunci suntem ignoranți cu privire la
aspra realitate a lumii. Nimeni nu este scutit de nenorociri și astfel ne facem
un mare serviciu atunci când ne pregătim mental pentru ele, gândindu-ne cum vom
reacționa dacă, sau atunci când, lucrurile nu ies cum vrem noi. Epictet ne
reamintește:
„Gândește-te la ce îți place – la instrumentele de care depinzi, la oamenii
pe care îi prețuiești. Și amintește-ți că acestea au caracterul lor distinct, ceva
foarte diferit de felul cum se întâmplă să le vezi tu. Ia-o ca pe un exercițiu
și gândește-te la cele mai mici lucruri de care ești atașat. Să presupunem, de
exemplu, că ai o ceașcă favorită. Până la urmă, nu este decât o simplă ceașcă,
așadar dacă s-ar sparge, nu ar fi foarte grav – te descurci. Mai departe,
imaginează-ți două lucruri – sau oameni – față de care aderența sentimentelor
și gândurilor tale este mai intensă. Amintește-ți, de exemplu, că atunci când
îți îmbrățișezi copilul, soțul sau soția, îmbrățișezi un muritor. Astfel, dacă
unul dintre ei moare, ai să poți purta durerea în tăcere. Atunci când se
întâmplă ceva, singurul lucru care este în puterea ta este atitudinea pe care o
iei față de acel eveniment; poți fie să-l accepți sau să te întristezi din
cauza lui. Ceea ce ne înspăimântă și ne îngrozește nu sunt evenimentele externe
în sine, ci felul în care gândim despre ele. Nu lucrurile sunt cele care ne
tulbură, ci interpretarea și significația pe care le o dăm. Încetează să te mai
sperii cu idei tale năvalnice sau cu impresiile pripite despre felul cum stau
lucrurile! Lucrurile și oamenii nu sunt așa cum ne dorim noi să fie sau cum
pare să fie. Ele sunt ceea ce sunt.”
În încheiere, cred că stoicismul ne oferă, fiecăruia dintre noi, un mod
eficient de a face față realităților dure ale existenței, pentru că ne invită să
ne concentrăm mai degrabă asupra percepțiilor noastre referitoare la
evenimente, decât asupra unor evenimente din afara controlului nostru. Este
adevărat că fiecare dintre noi va înceta să existe într-o bună zi, dar asta
este firesc și nu-i nimic nou. Miliarde de oameni, toți cu vieți la fel de
complexe și bogate ca și ale noastre, s-au născut, au trăit și au murit, iar
alte miliarde de oameni care nu s-au născut încă vor împărtăși, de asemenea, o
soartă similară. Teama de sfârșitul propriei vieți, ca și cum acesta ar fi un
fel de rău nefiresc sau ceva care se face anume împotriva noastră, este o
nesăbuință. În egală măsură este o nesăbuință să trecem prin viață temându-ne
de sfârșitul ei; să ne gândim și să așteptăm sfârșitul, dar să nu lăsăm
emoțiile iraționale să ne tulbure. Mai degrabă, să trăim momentul în care ne
găsim. În același chip, să ne gândim că orice nenorocire care ni se întâmplă,
s-a petrecut deja de sute de ori cu nenumărați oameni și că în marea schemă a
lucrurilor, situația noastră nu va fi unica de acest fel. În această privință,
nu suntem singuri. În loc să încercăm su disperare să ne agățăm de lucruri
asupra cărora avem puțin sau niciun fel de control, să ne concentrăm asupra
percepțiilor noastre și să privim evenimentele ca fiind esențialmente pozitive.
În timp ce unul își privește pierderea bunurilor lumești ca pe o tragedie,
altul o vede ca pe o șansă de a o lua din nou de la capăt – singura diferență
este perspectiva lor.
Eu cred că esența tăriei stoice poate fi însumată spunând în mod simplu că
ar trebui să ne bucurăm de ce toate cele pe care le avem cât timp sunt ale
noastre, dar să înțelegem că aceste lucruri nu ne-au aparținut niciodată, să
realizăm că nu avem niciun control asupra timpului cât vor dura acestea și că
diferență unică dintre fericire și tristețe o face percepția noastră asupra
evenimentelor și nu evenimentele în sine. Dacă am fi în stare să facem astfel,
atunci am descoperi că liniștea interioară și fericirea sunt posibile în ciuda
oricărui scenariu pe care soarta la scris pentru noi.
Michael Burton este un profesor canadian de școală
gimnazială căruia îi place să scrie despre filosofie, educație sau orice
altceva îi atrage atenția. Puteți găsi alte lucrări ale lui Michael Burton pe
blogul său la adresa https://stoicteacher.wordpress.com/
.
De asemenea, el poate fi găsit și pe Twitter @stoicteacher.
Sursa
articolului: http://blogs.exeter.ac.uk/stoicismtoday/2016/01/09/stoic-resilience-path-to-tranquillity-by-michael-burton/#comments
Traducerea
realizată după textul original din limba engleză de ForumStoic. Toate
drepturile aparțin autorului articolului.
