de Andrew Overby
O abordare stoică a deja clasicului poster cu Obama intitulat
„Speranța”.
Sursa fotografiei aici.
În universul gândurilor și visurilor unui om, lumea poate căpăta uneori
dimensiuni noi și surprinzătoare: lucrurile pot fi mai strălucitoare, mai
elegante, chiar mai amuzante și mai plăcute. E nemaipomenit să fii rege.
Lucrurile se mișcă mai repede și puține probleme din lumea reală intervin
suficient pentru a-ți întuneca lucrarea imaculată a imaginației. Visul țâșnește
ca un iepure, lumea ține pasul greoi, asemenea unei lente broaște țestoase. Pentru
a nu pierde din vedere decalajul dintre ele, oamenii au nevoie de filosofie.
Lumea reală, unde timpul poate fi măsurat în secole și eoni, este locul
unde imaginile cristaline și perfecte apar ca forme necioplite și imperfecte,
chiar și în condiții ideale. Nu e de mirare faptul că rezultatul este adesea dezamăgitor.
În aceste cazuri stoicii sunt în mod unic pregătiți să ajute.
Stoicii au scris despre lume ca de un loc unde se întâmplă să locuim o
vreme, nu un loc peste care suntem sortiți să domnim sau unul a cărui direcție
ar trebui să ne așteptăm să o influențăm în mod dramatic. E mai bine, susțin
ei, să înțelegem că atunci când lucrurile se întâmplă, nu ni se întâmplă
neapărat nouă.
Cu toate acestea, stoicii profesează, de asemenea, credința că oamenii pot
și trebuie să ia parte activ la viața publică, fie ca personalități de frunte,
precum general de armată sau administrator de vreun fel, fie pur și simplu
ca cetățean responsabil, ținându-și partea sa cât de mică dintr-un angajament
social implicit de a face să progreseze binele public, pentru a parafraza
dintr-o scrisoare a lui Seneca către Lucilius, care supraveghea aprovizionarea
vitală cu grâne a Romei antice și își făcea griji în timp ce depunea toată
energia pentru serviciul public. Oricare ar fi rolul jucat, fă
pur și simplu tot ce stă în putința ta, cu ce este sub controlul tău.
Un exemplu practic ar putea aduce lumină asupra felului în care stoicii rectifică
aceste ideii care par să se contrazică. Cum să trăim în mod activ în lume fără
să ne lăsăm prinși în capcană?
Pentru a ne face ecoul generalului american (devenit președinte) Eisenhower,
care credea că niciun plan de bătălie predefinit nu supraviețuiește primului
contact cu inamicul, ne întrebăm și noi cum putem ține visurile vii după
contactul cu lumea reală?
Gândiți-vă la deja faimosul paradox Stockdale: viceamiralul
James Stockdale din Marina militară a Statelor Unite a fost prizonierul cu gradul
cel mai înalt, dintre toți ofițerii de marină ținuți ca prizonieri de război în
Vietnam, pentru mai bine de șapte ani.
Înainte de trecerea sa în dispozitivul de luptă,
el a studiat ceva din filosofia stoică, ceea ce însemna că era mai bine
pregătit pentru această luptă decât camarazii săi prizonieri de război. Mulți
s-au consolat cu gândul că vor fi acasă până la Crăciun, până la vară,
până înainte de iarna următoare sau că războiul se va termina cu siguranță în
curând sau poate că va fi un schimb de prizonieri. Pe măsură ce zilele treceau,
așteptările lor nu s-au împlinit, iar visurile le-au fost transformate în
pulbere.
În mare parte, nu au supraviețuit, sănătatea
mintală fiindu-le mistuită de o disperare copleșitoare pe măsură ce anii au
trecut fără nicio mângâiere. Asta ne spune mult despre ce poate să facă negarea,
și încăpățânarea în visuri întreținute cu disperare, chiar și celor mai
puternici și mai rezistenți dintre oameni.
Stockdale a avut încredere în visul său de a se
întoarce din nou acasă dar nu și-a îngăduit să-și lege speranța de o
circumstanță externă asupra căreia nu avea niciun control. În schimb, s-a
întors spre sine și s-a concentrat pentru a-și păstra mintea liberă și
puternică, chiar dacă trupul îi era închis într-o celulă.
Așa a reușit să-și țină capul deasupra liniei de plutire și spiritul
puternic timp de aproape o decadă. Pedagogul stoic Epictet ar fi fost mândru de
el.
Ceea ce Stockdale poseda nu era tocmai optimism, ci sentimentul profund că
în cele din urmă își va realiza visul, chiar dacă momentul acela era aproape
sau departe. Poate că și alți prizonieri de război din Vietnam erau optimiști; însă
Stockdale era ferm în calmul său plin de speranță.
În 1992, când Stockdale a fost nominalizat pentru poziția de vicepreședinte
pe listele celui de al treilea partid împreună cu Ross Perot, visul său hotărât l-a ajutat cu siguranță din nou – povestea sa, aceea a visului stoic, a
inspirat probabil mulți alegători care au făcut din această încercare al
treilea cel mai puternic partid pe care l-a văzut America în aproape o sută de
ani.
Gândiți-vă, de asemenea, la orice „poveste de succes peste noapte” care își face loc printre noi astăzi. Fie că e
vorba de un nou cântăreț faimos sau de o figură din sport care tocmai s-a
lansat în public, ori de un exemplu faimos precum producătorul de mașini Tesla
Motors condus de întreprinzătorul în
serie Elon Musk, sau chiar de un întreg domeniu precum industria relativ
nouă a tipografiei în 3D, „peste noapte” înseamnă ani de muncă și răbdare
despre care ceilalți oameni tocmai aud. La fel ca și Stockdale, asemenea
persoane au trudit din greu vreme îndelungată pentru a uni lumea cu visul.
De fapt, cealaltă companie a dlui Musk, SpaceX, cea mai de succes dintre companiile
care caută să democratizeze accesul la spațiu și prima companie care a utilizat
docul Stației Spațiale Internaționale, ne furnizează un exemplu contemporan de perseverență
în ciuda obstacolelor și de speranță puternică în fața piedicilor – cu alte
cuvinte, un exemplu de hotărâre stoică de a-și vedea visul împlinit.
SpaceX a ratat primele trei încercări de lansare a rachetei sale, fiind
foarte aproape de eșecul total al proiectului și confirmarea criticilor
pesimiste. Chiar înainte să fi închis proiectul, cea de a patra încercare de
lansare a rachetei, realizată de companie în 2008, a fost un succes grandios și
SpaceX a revenit în forță, continuând să fie încrezătoare în abordarea logică a
„principiilor esențiale” derivată din gândirea probabilistică care ar fi
familiară filosofilor din Grecia antică, și care susține că o sarcină
importantă trebuie să fie îndeplinită chiar dacă șansele de eșec sunt ridicate.
Cu siguranța, nimic nu se schimbă dacă nu încerci nimic.
Actualmente, SpaceX încearcă să lanseze o rachetă reutilizabilă de pe o
barjă aflată pe mare (ceea ce s-a reușit deja) și apoi să aterizeze tot pe
barjă, un lucru care nu a fost încă realizat de nimeni – niciodată. Compania a
suferit deja câteva eșecuri în încercarea de a îndeplini acest obiectiv.
În loc să tragă concluzia că întreprinderile private nu au nicio șansă să
facă concurență celor de stat în domeniul rachetelor spațiale, sau că pur și simplu nu o
pot face în mod practic, SpaceX a învățat din încercările sale ratate și s-a
apucat imediat de pregătirile pentru următoarea lansare. Inginerii și angajații
săi știu că fiecare pas îi aduce mai aproape de îndeplinirea misiunii lor și
continuă să aibă încredere. SpaceX, de asemenea, visează hotărât – ca Stockdale și
stoicii – oferindu-ne o imagine în direct a filosofiei în acțiune.
Aceste exemple nu sunt niște caprici sau dorințe trecătoare ce trebuie să
fie distinse de visurile reale. Nu sunt proiecte inutile ci speranțe disperate
de a ridica tempoul greoi al acestei lumi. Așa cum scria Seneca, ai timp pentru
ce e mai important în această lume dar asta nu include acele multe lucruri
temporare care îți pot tulbura viziunea. Acestea nu sunt acelea.
Atât Stockdale cât și SpaceX ne demonstrează importanța de a alege
abordarea pe termen lung — și cu cât timpul disponibil e mai mare cu atât problemele
ți se par mai mici iar realitatea devine mai ușor de acceptat. Pe termen lung, rezultatele
mai dezirabile sunt probabilistic mai plauzibile decât cele cu sumă deterministic nulă.
Alegerea abordării pe termen lung ne poate reaminti că rotițele acestei lumi
cel mai adesea se mișcă încet.
Aceste exemple arată în mod clar ce ne pot oferi stoicii: ne pot da
speranță și liniște într-o lume adesea plină de agitație și nesiguranță, un
sentiment de pace în mijlocul dezordinii. Ei reprezintă un mod de a învăța cum
să gestionăm frica, eșecul și respingerea. Stoicii ne învață să facem tot ce
putem pentru atingerea unui țel iar apoi să renunțăm la el.
Fie că data de eliberare a unui prizonier sau a succesului unei companii
este apropiată sau îndepărtată, convingerile ferme și credința în rezultatul final pot
repurta victoria.
Stoicul cunoaște nestatornicia sorții, dar refuză să-i permită să devină o
barieră de netrecut. Stoicul vede obstacolele, dar refuză să se oprească din încercarea
de a realiza schimbarea, știind că așa se schimbă lucrurile, oricât ar dura.
Este un tip de renunțare veselă și rațional optimistă.
Punctul unde lumea și visul fuzionează este felul în care stoicul visează: el,
sau ea, nu își imaginează visuri perisabile cu data de expirare pe ele, ci
acceptă cu răbdare că visurile trebuie să fie susținute constant până ce le
prinde lumea din urmă.
Despre autor:
În afară de timpul petrecut la New
York unde și-a făcut studiile universitare și câteva
alte locuri, Andrew Overby a trăit mai ales în Texasul său natal. El și-a
petrecut timpul cugetând la tehnologie, politică și psihologie. Ca proiect
personal, el se ocupă de reinventarea cărților clasice pentru cititorii moderni
nerăbdători să aibă un dialog mai profund cu autorii și înțelepciunea pe care o
consideră cea mai semnificativă.
Sursa articolului: http://blogs.exeter.ac.uk/stoicismtoday/2015/09/26/resolute-dreaming-how-stoics-hope-by-andrew-overby/
Traducerea realizată după textul original din limba engleză de Constantin. Toate drepturile aparțin autorului articolului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu