Despre ostentație și adevărata filosofie.
Despre teamă și speranță.
de Lucius Annaeus Seneca
Sunt de acord cu tine și mă bucur că lași
totul pentru a te dedica cu încăpățânare studiului și te străduiești, zi de zi,
să devii un om mai bun. Te sfătuiesc să continui în felul acesta, mai mult, te implor.
Vezi însă să nu faci precum cei ce sunt interesați nu atât să progreseze în
înțelepciune, cât să atragă atenția asupra lor. Nimic din felul cum arăți și
cum te porți să nu ducă la comentarii nedorite. Să nu afișezi o ținută respingătoare,
cu părul în dezordine și barba neîngrijită, să nu declari război lucrurilor
scumpe sau să te culci pur și simplu pe jos, în fine, să nu cauți să-ți faci un
nume pe căile cele mai nefirești. Să fugi de toate acestea! Titlul de filosof,
oricât de modest l-am purta, este și așa foarte puțin popular. Gândește-te
atunci ce s-ar întâmpla dacă obiceiurile noastre ne-ar separa și mai mult de
restul oamenilor. În sinea noastră să fim cu totul deosebiți, în exterior, însă,
să fim ca toată lumea. Să nu purtăm haine dichisite, dar nici haine ponosite; să
nu posedăm argintărie sau obiecte lucrate în aur, dar nici să nu credem că
lipsa lor e o dovadă de cumpătare. Să avem o conduită mai bună decât aceea a
mulțimii, dar nu contrară. Altminteri, îi vom îndepărta și ni-i vom înstrăina chiar
pe cei pe care pretindem că vrem să îi îndreptăm. Mai mult, îi vom face pe cei ce
ne admiră să nu ne mai imite deloc, de teamă că vor trebuie să ne imite
în toate. Filosofia are ca principiu și stindard fraternitatea și iubirea de semeni.
Dacă ne separăm de ceilalți oameni, contrazicem această deviză. Trebuie, deci,
să avem grijă ca mijloacele prin care dorim să stârnim admirația pentru
filosofie să nu fie absurde sau detestabile. Scopul nostru, după cum știi, este
acela de a trăi conform naturii; or, este împotriva naturii să ne chinuim singuri trupul, să ne fie groază de cele mai elementare reguli de
igienă, să fim murdari sau să preferăm mâncăruri, nu doar de proastă calitate,
ci chiar respingătoare la vedere și la gust. La fel cum delicatesele sunt un
semn de lux, tot astfel fuga de plăcerile obișnuite și puțin costisitoare ale
mesei este un semn de nesăbuință. Filosofia ne îndeamnă la moderație, nu la
penitență, iar moderația nu exclude un oarecare fast. Acesta este punctul de
mijloc unde ar trebui să ne oprim: între virtutea perfectă și obiceiurile cetății,
astfel încât toți oamenii privindu-ne cu admirație, să ne înțeleagă și să se
regăsescă în noi. „Și atunci, nu-i nici o diferență
între noi și lume?” Ba da, și încă una mare. Cei ce ne vor privi de aproape o
vor remarca numaidecât și poftind în vizită la noi acasă, vor admira mai
degrabă pe stăpânul ei decât lucrurile din interior. Căci omul ales se
folosește de un tacâm obișnuit ca de argintărie și de argentărie ca de un tacâm
obișnuit. Neputința de a suporta bogăția* este o dovadă de slăbiciune sufletească.
În plus, aș vrea să-ți împărtășesc ideea
pe care am reținut-o astăzi citindu-l pe Hecaton, unul dintre ai noștri**. El spune
că stingerea dorințelor ne lecuiește și de frică. „Încetează frica, zice el, dacă
încetează speranța.” Mă întrebi ce au în comun două lucruri atât de opuse? Ei
bine, au, dragul meu Lucilius; deși în aparență par a fi în contradicție, în
realitate sunt strâns legate. La fel cum același lanț îl leagă pe paznic de prizonierul
său, tot astfel frica și speranța, atât de diferite în aparență, merg una după cealaltă:
întâi speranța și apoi frica. Și nu mă miră că este așa, amândouă fiind vlăstarele
incertitudinii, amândouă în așteptare, preocupate de ce se va întâmpla. Amândouă
se nasc din neputința de a accepta prezentul și transferul gândurilor departe în
viitor. Astfel, prevederea, unul dintre cele mai de preț bunuri ale
omului, se preschimbă în rău. Animalele pământului fug atunci când văd pericolul
și de-îndată ce pericolul este îndepărtat sunt lipsite de griji; noi, oamenii,
ne temem pentru cele ce nu sunt, dar și pentru cele ce au fost. Și astfel, multe din
binecuvântările noastre ajung să ne otrăvească viața; căci memoria ne readuce în
minte frica trăită, iar prevederea le anticipează. Nimeni nu se satură de nenorocirile prezente.
Sursa
articolului:
Note:
*(n.t.) sau sărăcia
**un stoic
Traducerea a
fost realizată de ForumStoic. Lucrarea este în domeniul public.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu