de
Kevin Vost
Și într-adevăr la fiecare masă
există nu doar una, ci nenumărate primejdii de a face greșeli. Înainte de toate, omul care mănâncă mai mult
decât se cuvine greșește, ca și omul care se complace în delicatese, cel care
înclină spre dulciuri mai degrabă decât spre mâncarea sănătoasă și cel care nu
servește oaspeților aceleași feluri de mâncare ca și sie însuși.
- Musonius Rufus, Lectura XIII B, Despre hrană
Am să vă
rog să nu lăsați acest titlu să vă neliniștească și să vă tulbure liniștea
stoică! Musonius Rufus (c. 20-30 AD – 101
AD), veneratul maestru și mentor al lui Epictet, nu și-ar fi dorit să ne vadă
numărând caloriile, carbohidrații sau orice altceva asemănător. (De altfel,
carbohidrații și caloriile nu au fost descoperiți decât la mai bine de 1 700 de
ani după moartea lui și chiar de ar fi știut despre ele, cu siguranță ar fi
fost de părere că sunt alte lucruri mai importante de făcut!) Firește,
vorbim aici despre dietă, nu în sensul exotic de regim alimentar pe o anumită
perioadă de timp menit să ne scape de câteva kilograme, ci de dietă în sensul
curent, de mâncare și băutură obișnuite, de hrana zilnică necesară
subzistenței. Stoicii vedeau filosofia
ca pe o artă de a trăi, care ar trebui să ne călăuzească întreaga conduită și
să o pună în armonie cu natura. După cum
arată mai multe discursuri ale lui Musonius despre hrană, îmbrăcăminte,
locuință sau chiar despre bărbierit, stoicismul a fost (și este) o filosofie
practică pentru o viață mai bună; prin urmare, până și cele mai mundane și
aparent nefilosofice teme sunt boabe tocmai bune de măcinat pentru moara
stoică.
Ce
are de-a face mâncarea cu filosofia?
Foarte
mult, potrivit lui Musonius, care aparent vorbea frecvent și fervent pe această
temă pe care o considera nu lipsită de însemnătate pentru orice filosof. Musonius
credea că obiceiurile cu privire la mâncare și băutură fie întăresc, fie
doboară fundația însăși a stăpânirii de sine (virtutea - sophrosyne, în greacă). Există un vechi adagiu care le sfătuiește
pe fetele bune de măritiș că „drumul spre inima unui bărbat trece prin
stomacul lui.” Pentru Musonius, și drumul unui bărbat sau al
unei femei spre dobândirea stăpânirii de sine trece prin esofag și stomac! „Într-adevăr, gâtlejul a fost destinat pentru a fi pasajul de trecere al
mâncării și nu un organ al plăcerii, iar stomacul a fost făcut pentru același
scop pentru care există rădăcina la plante. Căci la fel cum rădăcina hrănește
planta, la fel și stomacul hrănește omul prin mâncarea și băutura din el.”
Musonius dedică
un discurs în două părți (Discursuri sau Prelegeri 18A & 18B)
lung de câteva pagini pe tema mâncării, așa cum s-a păstrat acesta în colecția
de (în esență) Q&A de după Prelegeri
alcătuită din 21 de discursuri adunate de un contemporan de-al său, pe nume Lucius,
și care apar într-un extras din secolul al V-lea d.Hr. al grecului Joannes
Stobaeus. Musonius oferă câteva recomandări specifice referitoare la dieta
bazată pe legume, cereale și o cantitate limitată de carne (pe care o considera
mâncare grea, a cărei digestie „întunecă sufletul” și încetinește puterea de a
gândi). Pentru a căuta o concluzie chiar printre cuvintele (traduse) ale lui
Musonius :
„Pe scurt,
susțin că scopul acesteia este de a ne da forță și sănătate, că în acest scop
ar trebui să mâncăm numai ceea ce nu este costisitor și, în sfârșit, că la masă
ar trebui să ne îngrijim de buna-cuviință și de moderație și mai ales ar trebui
să fim deasupra patimilor josnice și a lăcomiei fără saț.”
Musonius
Rufus stârpește lăcomia înainte de Părinții Bisericii din Evul Mediu
Sfatul
cuminte al lui Musonius, cu privire la atitudinea potrivită și comportamentul
față de mâncare, prevestește într-un fel sfatul unui creștin care cinci secole
mai târziu va populariza faimoasa listă a celor „șapte păcate mortale” - Papa
Grigorie I cel Mare (c. 540-604 d.Hr.). Papa Grigorie, în lucrarea sa Moralia - comentarii la Cartea lui Iov,
enumeră șapte păcate mortale : lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea de
arginți, lenea, invidia, mânia și slava deșartă. Când Sf. Grogorie și, mai
târziu, Sf. Toma d’Aquino expun varietățile păcatului lăcomiei,
aceștia o definesc drept o dorință irațională și nelimitată și descriu
pericolele care ne pândesc atunci când mâncăm prea mult, prea scump, prea
pretențios, prea repede sau prea des. In secolul al XIII-lea, Sf. Toma d’Aquino cita un vechi verset medieval care rezuma diferitele
forme de comportament lacom : “grăbit, somptuos, copios, lacom, pretențios.”
Însă,
descoperim aceste preocupări și în secolul întâi d.Hr. în cea de-a optsprezecea
prelegere a lui Musonius. Acesta ne pune în gardă contra lăcomia ce crește
atunci când mâncăm mai mult decât ar trebui; când ne răsfățăm cu mâncăruri bogate
și delicatese, când, într-adevăr, „ne tăvălim printre murături și sosuri”,
fiind pretențioși sau preferând dulciurile mai degrabă decât mâncarea
sănătoasă, când mâncăm cu lăcomie și la „ore nepotrivite”. Musonius nu folosește
cuvinte blânde, ci ne avertizează că lăcomia face din noi porci sau câini și nu
ființe omenești raționale. El ne sfătuiește să ne învățăm cu mâncarea simplă. Astfel,
Musonius laudă exemplul spartanului care, văzându-l pe un sclifosit refuzând o
friptură scumpă de pasăre, a declarat că, „aș putea să mănânc un vultur sau un
uliu” – păsări care în mod normal nu se consumau.
Există
însă în privința mâncării un numitor comun chiar și mai important pe care îl
împărtășesc marii teologi catolici medievali și filosoful stoic: Sf. Ioan
Casian (360-435 AD), pustnicul din est devenit egumen în Franța, la Marsilia, scria
în Discursuri despre cele opt păcate
că, „de fapt, în esență viciile sunt obiceiuri proaste, deprinderi sau tendințe
opuse obiceiurilor bune care sunt virtuțile”. Lista lui Ioan Casian, care se
face ecoul unei liste mai timpurii a pustnicului Evagrie din Pont (345-399
d.Hr.) referitoare la opt gânduri „tulburătoare” sau „chinuitoare”, va fi
adaptată puțin de Papa Grigorie I și Sf. Toma d’Aquino, după cum am observat
mai sus, și va deveni larg cunoscută drept cele șapte păcate capitale (sau
chiar mai cunoscută drept cele șapte păcate de moarte – păcatele fiind manifestări ale viciului, literalmente acte păcătoase). Legătura cu Musonius
nu o reprezintă atât lista de gânduri rele, vicii sau păcate, ci modul în care
ele interacționează. În această privință să-i dăm ascultare Sfântului Ioan
Casian:
„Deși
aceste opt păcate au origini și moduri de operare diferite, totuși primele șase
– mai exact, lăcomia pântecelui, desfrânarea, avariția, mânia, tristețea și acedia
(anxietatea sau dezgustul inimii) – sunt legate între ele printr-o anumită
afinitate și, ca să spun așa, întrepătrunse, în așa fel încât preaplinul primului
păcat servește ca punct de plecare pentru păcatul următor. Dintr-un exces de
lăcomie izvorăște inevitabil desfrânarea, din desfrânare – avariția, din
avariție – mânia, din mânie – tristețea și din tristețe – acedia. Prin urmare,
împotriva acestora trebuie să luptăm în același fel, prin aceeași metoda, și
trebuie întotdeauna să atacăm viciile care amenință, începând cu cele de
dinaintea lor. Căci un copac care devine dăunător prin înălțimea și grosimea sa
va fi mai ușor îngrădit dacă îi sunt tăiate mai întâi rădăcinile, iar apele
nesănătoase se isprăvesc atunci când sursele lor au fost oprite de lucrătorul
priceput.”
Să
observăm deci cum fiecare dintre aceste vicii acționează precum opt piese
mortale de domino, punându-l pe om în robia viciului următor.
Mai
târziu, Papa Gregorie I va afirma în lucrarea sa Moralia că „numai
dacă îmblânzim dușmanul care sălășluiește în noi, și anume pofta lacomă, vom fi
angajat bătălia spirituală.”
Stoicul
nostru – Musonius Rufus – vedea de asemenea lăcomia ca un fel de poartă a
viciilor, cu 500 de ani înaintea lui Grigorie I (și cu 300 de ani înaintea lui
Ioan Casian). Tentațiile mâncării ne stau înainte zi de zi, iar dacă puterea
noastră de autocontrol este erodată prin lăcomie, atunci nu va putea să se
ridice la înălțimea adevăratelor provocări din viață. Musonius ne avertizează
că,
„Deși sunt
multe plăcerile care îi conving pe oameni și îi obligă să acționeze împotriva
propriilor interese, totuși plăcerea legată de mâncare este fără îndoială cea
mai greu de învins. Cu celelalte plăceri ne întâlnim mai rar și prin urmare ne
putem abține de la acestea luni sau chiar ani de zile. Însă desigur vom fi
tentați de plăcerile gastronomice zilnic sau chiar de două ori pe zi, pentru că
omul nu poate să trăiască fără mâncare. În consecință, cu cât suntem tentați
mai des de plăcerile gastronomice, cu atât mai mare este pericolul.”
Pentru
marii teologi catolici, lăcomia pântecelui este o întoarcerea de la Dumnezeu,
Binele adevărat, și îndreptarea către bunuri inferioare care ne pot face rău
din punctul de vedere al sănătății corporale; stoicul roman Musonius susținea
practic același punct de vedere. El avertiza că bărbații nestăpâniți „se
aseamănă cu femeile însărcinate... nu suportă mâncarea obișnuită; și-au distrus
sistemul digestiv.”
Citându-l
pe Socrate, care spunea că ar trebui să mâncăm pentru a trăi, mai degrabă decât
să trăim pentru a mânca, Musonius recomanda o alimentație simplă,
necostisitoare, naturală și sănătoasă (nu-i de mirare că Musonius explica în Discursul
XI că cea mai potrivită ocupație pentru un filosof este aceea de fermier!).
„Dieta
mediteraneană” originală
Este un
lucru întotdeauna interesant de văzut, felul cum știința modernă „descoperă”
ceea ce filosofii antici au descoperit de multă vreme printr-o examinare
rațională riguroasă a experienței de zi cu zi. Așa-zisa „dietă mediteraneană”
modernă este modelată după mâncărurile și băuturile tradiționale consumate în
țările din jurul Mării Mediteraneene (desigur, din Grecia și Italia). Baza
acestei diete o constituie preponderența în alimentația de zi cu zi a fructelor
proaspete, a legumelor, cerealelor integrale, ierburi, fasole, condimente și
ulei de măsline, ocazional a peștelui și fructelor de mare, o frecvență redusă
și porții moderate de ouă și produse lactate, inclusiv iaurt, și porții foarte
mici de carne și dulciuri, plus consumul opțional de vin, cu moderație.
Clinica
Mayo, precum și alte reputate institute medicale laudă această dietă ca fiind cea
mai sănătoasă și optimă pentru menținerea unei greutăți corporale ideale și reducerea
riscurilor de boli cardiovasculare. Atunci când U.S. World and News Report reunește
experții nutriționiști pentru a face clasamentul celor mai bune și celor mai
proaste dintre dietele populare, dintre câteva zeci de candidate, dieta
mediteraneană se clasifică în fiecare an printre primele.
Este
fascinat, dacă ne gândim că „dieta mediteraneană modernă” și „dieta lui Musonius
Rufus” sunt unul și același
lucru! Într-adevăr,
Musonius ne avertizează împotriva mâncării aduse de peste mări și țări și
observă că oamenii care se hrănesc cu alimente normale și ieftine din propria
lor regiune sunt mai sănătoși și mai puternici decât cei care râvnesc la
mâncăruri exotice, care nu fac parte din produsele mediteraneene standard. El
susține chiar că sclavii și oamenii de la țară, care mănâncă o astfel de
mâncare simplă, sunt mai sănătoși, se îmbolnăvesc mai rar, sunt mai rezistenți,
muncesc mai mult și în fine devin mai puternici decât stăpânii lor și decât oamenii
care locuiesc la oraș.
Despre
bucuria trăită la Banchetul Vieții
Dieta lui Musonius
Rufus este deci o dietă moderată, una în care ar trebui să ne întrebăm cât de
mult avem nevoie și nu cât poftim, în care apreciem mâncarea simplă
și naturală, plini de recunoștință față de Dumnezeu și în care suntem atenți la
modul cum mâncăm din respect pentru cei cu care mâncăm, o dietă demnă de o
ființă creată după chipul lui Dumnezeu. Este o dietă care clădește un spirit echilibrat
și un trup echilibrat, care ne va servi ca fundație pentru dobândirea și practicarea
tuturor virtuților. După cum recomanda mai târziu, cel mai strălucit dintre
elevii lui Musonius, comparând viața cu un banchet:
„Amintește-ți
că în viață trebuie să te comporți ca la un banchet. Se servește ceva și ajunge
la tine, întinde mâna politicos și ia cu moderație. Trece mai departe, nu-l
trage înapoi. Nu a ajuns încă la tine, nu te întinde cu poftă, ci așteaptă până
ajunge la tine.”
Dr. Kevin Vost a predat psihologia și gerontologia la Aquinas
College din Nashville, Tennessee, University of Illinois, Springfield, la MacMurray
College și la Lincoln Land Community College. Acesta a fost membru al American
Mensa și International Association of Resistance Trainers. Dr. Vost este
autorul a multe cărți, inclusiv Porticul și Crucea: vechea înțelepciune
stoică pentru o viață creștină modernă (Angelico Press, 2016).
Traducerea realizată
după textul original din limba engleză de ForumStoic. Toate drepturile aparțin
autorului articolului.
