de Kevin Patrick Jr.
Într-un articol precedent publicat pe blogul Stoicismul Astăzi, dr. Piotr Stankiewicz face pledoarie pentru un
stoicism modern și hedonic, afirmând că stoicii nu erau asceți. În continuare
voi combate această afirmație ca fiind nefondată în literatura stoică arătând
că, de fapt, în sursele clasice se susține opusul acesteia și, mai precis, voi
arăta că ideile conținute în articolul dlui. Stankiewicz sunt în dezacord cu
stoicismul lui Musonius, Epictet și Marcus Aurelius. Socotesc că poziția sa
implică, de asemenea, o neînțelegere a obiectivelor practicii ascetice, care
reprezintă un scop în sine sau pentru sine, mai degrabă decât un mijloc pentru
atingerea unui scop.
Argumentul dlui. Stankiewicz consistă în ceea ce el numește „interpretarea
ascetică eronată”. Deși acesta observă în mod corect existența unor stereotipuri
referitoare la stoicism, el le identifică în mod greșit și apoi le folosește drept
argumente. Și pentru că nu aduce nicăieri dovezi reale în sprijinul acestei
interpretări ascetice eronate, afirmația sa este, în cel mai bun caz,
neîntemeiată. Cel mai des întîlnit stereotip referitor la stoici este acela că
ei sunt lipsiți de emoții și sentimente și nu că ar fi asceți. Este incorect
să numim ascetismul stoicilor clasici un stereotip, așa cum voi arăta mai
departe, pentru că acesta era un adevăr afirmat.
Dl. Stankiewicz afirmă că stoicii moderni nu „au făcut tot posibilul” să
combată aceste stereotipuri. Cei care contribuie cu articole la blogul
Stoicismul Astăzi precum și alții au făcut eforturi să discute despre eupathe (stările afective în
conformitate cu rațiunea) și s-au concentrat asupra pozițiilor doctrinale reale
referitoare la percepții, judecăți și emoții. Deși este probabil adevărat că nu
s-a făcut „tot ce se putea face”, totuși mai mulți scriitori stoici moderni au
făcut un efort serios și de bună-credință pentru a combate stereotipul
filosofului lipsit de sentimente. Dar, până la urmă, părerile celorlalți nu
„țin de noi” și continuăm să ne trăim viețile urmând cu atenție propria
filosofie indiferent de stereotipurile existente... sau cel puțin așa ar trebui
să facem.
„Stoicismul este adesea
(mult prea adesea!) perceput drept filosofia vieții frugale, simple sau chiar
austere. Stoic, conform acestui punct de vedere, este cineva care își reprimă
dorințele lumești și își impune restricții semnificative atunci când vine vorba
de mâncare, băutură, sex, rock&roll, cheltuirea banilor sau alte plăceri
ale vieții. Într-un cuvânt, stoic este acela care se abține de la răsfăț.”
Lăsând deoparte faptul că astfel de înflorituri retorice (precum utilizarea
parantezelor!) nu reprezintă un argument, care este motivul pentru care există
o astfel de concepție comună referitoare la stoicism? Aș sugera, în acest caz particular,
că acest lucru se datorează tocmai faptului că asta ne-au spus stoicii din perioada
clasică. Să ne uităm la câteva exemple în ordinea expunerii dlui. Stankiewicz.
Vom începe cu Musonius Rufus. În plus, nu se vor invalida protoimpresiile, ci consimțimântul
dat impresiilor adecvate și astfel judecăților conforme cu propria natură – o
distincție importantă. Despre rigorile vieții filosofice...
Recomandările lui Musonius sunt rezultatul final al procesului prin care acesta
a încercat să aplice filosofia în situații reale ale vieții. Nu sunt simple
interogații academice, ci procesul de prefacere
a filosofiei într-un mod de viață. Acest proces de formare întru virtute se
desfășoară prin Musonius, Epictet, Marcus Aurelius și, dacă rămânem deschiși, de
asemenea prin prokopton-ul stoic
modern.
În Lecturile XVIII, A și B, Musonius expune reguli clare pentru filosofi.
Acestea includ abținerea de la consumul de carne de origine animală, recomandarea de a
consuma mâncare simplă, ieftină, ușor de obținut și pe măsura naturii umane. Chestiunea mâncării este de cea mai mare importanță, deoarece ne oferă
posibilitatea de face o alegere de câteva ori pe zi. Spre deosebire de alte
plăceri ale vieții, mai puțin frecvente, aceasta este mereu prezentă și deci ne
solicită o atenție sporită.
„Astfel cu cât suntem tentați mai des
de plăcerea de a mânca, cu atât mai multe pericole apar și, de fapt, la
fiecare masă nu există doar un singur pericol de a greși, ci mai multe.”
În acest caz este prezent nu numai pericolul lipsei de moderație, ci și
pericolul de a nu acționa în conformitate cu natura. Chiar dacă detaliile
referitoare la ce presupune asta sunt deschise dezbaterii, se poate spune în
mod onest că maniera de mânca, conținutul și cadrul meselor reprezintă tot atâtea ocazii
pentru deprinderea unor obiceiuri lipsite de virtute. Musonius acordă o atenție deosebită modului în care se formează deprinderile și astfel o activitate în
care ne angajăm de două sau trei ori pe zi este tocmai potrivită pentru atenția
sa.
Musonius ne sfătuiește, de asemenea, să ne folosim în mod virtuos de
sexualitatea noastră, care își găsește cea mai bună utilitate din perspectiva
considerării unității familiale drept fundamentală pentru societate. Musonius
trăia într-o perioadă decadentă și turbulentă nu foarte diferită de a noastră.
Pentru el, susținerea familiei era importantă pentru comunitate, stat și
lumea întreagă. Etica lui Musonius se concentrează adesea pe ideea de comunitate
și se poate observa că, de multe ori, contextul pune recomandările sale într-o
lumină ușor diferită față de cum apar la prima vedere. Musonius pledează pentru
ceea ce nouă ni se va părea probabil a fi o poziție socială foarte
conservatoare, aceea a unei practici sexuale virtuoase, în Lecturile XII, XIII
A și B:
„Bărbații care nu sunt
desfrânați sau imorali vor considera cu siguranță că practicarea relațiilor
sexuale este justificată numai atunci când au loc în cadrul căsătoriei și sunt
îngăduite cu scopul de a avea copii, deoarece așa este legitim; iar atunci când
nu se caută nimic altceva decât plăcerea, acestea sunt injuste și nelegitime
chiar și în cadrul căsătoriei.”
Musonius nu spune multe despre rock&roll, dar face referire la viața
cumpătată în Lecturile XIX și XX. Următorul fragment surprinde foarte bine
spiritul lecturilor:
„Este posibil să mâncăm cât
se poate de bine pe o masă de lemn fără să jinduim după una de argint”.
Ar putea chiar să ne fie mult mai bine, după cum ne spune Epictet mai
târziu cu privire la lampa sa.
Epictet reia subiectul în același stil în Cartea III, capitolul I, după cum vedem în Discursurile
notate de Arrian.
El combate podoabele atunci când vine vorba de haine și chiar
folosește propria sa imagine de bărbos, acoperit cu mantie, ca un contraexemplu
la imaginea spilcuită și la modă a tânărului în discuție. Cu toată că Musonius
oferă recomandări cât se poate de explicite, Epictet este cel care adoptă
motivația din spatele recomandărilor lui Musonius, și anume practica.
Nu mi se pare normal să spui că stoicii nu erau asceți, când punctul
central al eticii lor îl reprezenta tocmai practica. Ascetismul vine din
grecescul ἄσκησις (áskēsis) și înseamnă practică. Filosoful stoic se numește προκοπτόν (prokoptôn) adică „cel care face progrese”. Ascetismul stoic nu e un scop în
sine și prin sine, ci un mijloc prin care se insuflă virtutea. După cum
notează și dl. Stankiewicz, aceste lucruri ne sunt externe și în mod necesar
indiferente pentru ființa noastră morală. Cu toate acestea, ca unii care facem
progrese, practicăm și progresăm în parte tocmai manipulând aceste indiferente.
Epictet ne sfătuiește: „exersați-vă, pentru
numele zeilor, în lucrurile mici și de ele treceți la altele mai mari”.
Iar în situațiile în care nu suntem la înălțimea așteptărilor, ca de exemplu în
aprecierea anumitor judecăți sau impresii, el ne sfătuiește să ne abținem cu
totul de la a trage concluzii. Putem să învățăm ceva din asta, și anume, să ne instruim prin
manipularea lucrurilor exterioare și să amânăm sau să ne abținem să acționăm în
situațiile ce depășesc pregătirea noastră.
Marcus Aurelius nota în Cartea I a Meditațiilor
sale că este cât se poate de recunoscător pentru că a fost îndemnat să-și „dorescă
un pat simplu și o pătură cu care să se învelească și toate cele ce țin de
educația greacă”. Educația greacă se referă cel mai probabil la paideia sau la agoge, ambele cuprinzând în mod clar practici ascetice. În ciuda faptului
că era împărat și trăia într-un palat, Marcus Aurelius își va păstra pentru tot restul
vieții rigoarea ascetică din tinerețe, întreruptă inițial la intervenția unui
membru al familiei.
Ar fi o sarcină cu mult mai anevoioasă să extragem din sursele stoice dovezi
în favoarea hedonismului și senzualității decât în favoarea ascetismului.
Mesajul stoicismului în favoarea dezvoltării personale, și acesta nu reprezintă
o interpretare greșită, este că putem trăi în conformitate cu natura chiar
fiind implicați în treburile de zi cu zi și asumându-ne rolurile noastre
sociale. Putem fi drepți, moderați, curajoși și înțelepți, în momentul de față,
aici și acum. Asta nu înseamnă că filosofii ar trebui să adune toate
mărunțișurile, dulciurile și măncărurile ușoare, toate articolele de lux și ornamentele.
Dimpotrivă! În timp ce trăim în lume ne putem îmbrăca pentru a ne proteja
corpul și modestia, iar nu vanitatea. Putem să mâncăm mâncăruri sănătoase,
naturale și sățioase, nu pentru plăcerea gustului, ci pentru hrănirea corpului
și întărirea sufletului. Putem să practicăm justiția în viețile noastre, fără
să ne plecăm în fața presiunilor sociale sau politice. Putem fi curajoși în
fiecare zi în practica devenirii unor oameni mai buni, fără să înaintăm în baza
unei înțelegeri greșite a indiferentelor.
Insuflăm virtutea stăpânirii de sine (σωφροσύνη/sophrosyne)
prin reglarea efectivă a propriilor pasiuni, și anume, spunând nu unor lucruri și folosind altele cu
moderație. Cum vom învăța să fim drepți dacă nu practicăm dreptatea? Cum vom
învăța să fim curajoși dacă nu ne înfrângem propriile temeri referitoare la
problemele morale? De fapt, trebuie să negăm impresia că lucrurile indiferente
sunt bune prin respingerea negării. Căci una e să spunem, „nu prețuiesc
toate aceste podoabe ale vieții senzuale”, dar dacă în același timp nu
practicăm acest dispreț există o probabilitatea destul de mare de a ne amăgi
singuri prin această afirmație. Înțeleptul stoic este capabil să-și îngăduie
orice plăcere lumească, menținând în același timp o perspectivă filosofică și
un suflet într-o stare conformă cu natura. Noi însă nu suntem înțelepți și
metodele noastre în calitate de prokoptontes sunt în mod necesar
concepute pentru propria noastră condiție.
În Enchiridion, Epictet nu ne oferă nimic altceva decât aprobarea și
sprijinul său pentru practica ascetică:
„Gândește-te la cele două
momente, mai întâi, acela în care te bucuri de plăcere, și, al doilea, acela în
care, după ce plăcerea a trecut, te căiești și te critici aspru. Și peste
aceste două momente suprapune fericirea și satisfacția pe le vei obține dacă te
abții.”
Poziția dlui. Stankiewicz se încadrează în registrul interpretărilor
eronate. Acesta cade într-o capcană comună și presupune că dacă lucrurile
exterioare ne sunt indiferente ar trebui să mergem înainte și să ne delectăm cu
toate acelea pentru care avem inclinații. Totuși, acest răsfăț ne antrenează
de asemenea și ființa morală și trebuie să ne întrebăm unde anume ne duce acest antrenament. Contribuie acesta la
dezvoltarea virtuții stoice sau la cu totul altceva? Este acesta conform cu
rigorile școlii stoice sau este pur și simplu un paravan pentru viciile
noastre? În concepția stoică a indiferentelor
preferabile, acestea sunt preferabile în măsura în care contribuie la
virtute, iar nu la plăcerile și dorințele noastre corupte.
Aceste exemple reprezintă doar vârful aisbergului surselor stoice clasice
care se referă la susținerea unor practici stricte. Cu toate că e posibil să
trăiești bine într-un palat, poate că nu e tocmai recomandabil. Nu se poate
sugera că posibilitatea e o invitație deschisă la delectarea
senzuală fără a pierde din vedere esențialul în mod total. E posibil
să trăiești bine într-un palat doar pentru că a trăi bine nu are nimic de-a
face cu palatul. Numai prin formarea facultății conducătoare în conformitate cu
viața după natură putem avea un trai bun și înfloritor.
Articolul dlui.
Stankiewicz a pus o întrebare esențială, „Sunt stoicii asceți?” Răspunsul,
pentru majoritatea stoicilor moderni, este nu.
Dar ar trebui să fie.
Kevin Patrick Jr. este profesor preparator și mentor la Colegiul
Filosofilor Stoici și administrator al mountainstoic.wordpress.com.
Când nu filosofează, acesta lucrează ca statistician
pentru Marina Militară a SUA și ca
scriitor.
Sursa
articolului:
https://blogs.exeter.ac.uk/stoicismtoday/2015/10/07/are-stoics-ascetics-a-rebuttal-by-kevin-patrick/
Traducerea
realizată după textul original din limba engleză de ForumStoic. Toate
drepturile aparțin autorului articolului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu