Un răspuns la articolul „Sunt stoicii asceți?” de Piotr Stankiewicz

Link: articolul „Sunt stoicii asceți?” de Piotr Stankiewicz

de Kevin Patrick Jr.

Într-un articol precedent publicat pe blogul Stoicismul Astăzi, dr. Piotr Stankiewicz face pledoarie pentru un stoicism modern și hedonic, afirmând că stoicii nu erau asceți. În continuare voi combate această afirmație ca fiind nefondată în literatura stoică arătând că, de fapt, în sursele clasice se susține opusul acesteia și, mai precis, voi arăta că ideile conținute în articolul dlui. Stankiewicz sunt în dezacord cu stoicismul lui Musonius, Epictet și Marcus Aurelius. Socotesc că poziția sa implică, de asemenea, o neînțelegere a obiectivelor practicii ascetice, care reprezintă un scop în sine sau pentru sine, mai degrabă decât un mijloc pentru atingerea unui scop.

Argumentul dlui. Stankiewicz consistă în ceea ce el numește „interpretarea ascetică eronată”. Deși acesta observă în mod corect existența unor stereotipuri referitoare la stoicism, el le identifică în mod greșit și apoi le folosește drept argumente. Și pentru că nu aduce nicăieri dovezi reale în sprijinul acestei interpretări ascetice eronate, afirmația sa este, în cel mai bun caz, neîntemeiată. Cel mai des întîlnit stereotip referitor la stoici este acela că ei sunt lipsiți de emoții și sentimente și nu că ar fi asceți. Este incorect să numim ascetismul stoicilor clasici un stereotip, așa cum voi arăta mai departe, pentru că acesta era un adevăr afirmat.

Dl. Stankiewicz afirmă că stoicii moderni nu „au făcut tot posibilul” să combată aceste stereotipuri. Cei care contribuie cu articole la blogul Stoicismul Astăzi precum și alții au făcut eforturi să discute despre eupathe (stările afective în conformitate cu rațiunea) și s-au concentrat asupra pozițiilor doctrinale reale referitoare la percepții, judecăți și emoții. Deși este probabil adevărat că nu s-a făcut „tot ce se putea face”, totuși mai mulți scriitori stoici moderni au făcut un efort serios și de bună-credință pentru a combate stereotipul filosofului lipsit de sentimente. Dar, până la urmă, părerile celorlalți nu „țin de noi” și continuăm să ne trăim viețile urmând cu atenție propria filosofie indiferent de stereotipurile existente... sau cel puțin așa ar trebui să facem.

„Stoicismul este adesea (mult prea adesea!) perceput drept filosofia vieții frugale, simple sau chiar austere. Stoic, conform acestui punct de vedere, este cineva care își reprimă dorințele lumești și își impune restricții semnificative atunci când vine vorba de mâncare, băutură, sex, rock&roll, cheltuirea banilor sau alte plăceri ale vieții. Într-un cuvânt, stoic este acela care se abține de la răsfăț.”

Lăsând deoparte faptul că astfel de înflorituri retorice (precum utilizarea parantezelor!) nu reprezintă un argument, care este motivul pentru care există o astfel de concepție comună referitoare la stoicism? Aș sugera, în acest caz particular, că acest lucru se datorează tocmai faptului că asta ne-au spus stoicii din perioada clasică. Să ne uităm la câteva exemple în ordinea expunerii dlui. Stankiewicz. Vom începe cu Musonius Rufus. În plus, nu se vor invalida protoimpresiile, ci consimțimântul dat impresiilor adecvate și astfel judecăților conforme cu propria natură – o distincție importantă. Despre rigorile vieții filosofice...

Recomandările lui Musonius sunt rezultatul final al procesului prin care acesta a încercat să aplice filosofia în situații reale ale vieții. Nu sunt simple interogații academice, ci procesul de prefacere a filosofiei într-un mod de viață. Acest proces de formare întru virtute se desfășoară prin Musonius, Epictet, Marcus Aurelius și, dacă rămânem deschiși, de asemenea prin prokopton-ul stoic modern.

În Lecturile XVIII, A și B, Musonius expune reguli clare pentru filosofi. Acestea includ abținerea de la consumul de carne de origine animală, recomandarea de a consuma mâncare simplă, ieftină, ușor de obținut și pe măsura naturii umane. Chestiunea mâncării este de cea mai mare importanță, deoarece ne oferă posibilitatea de face o alegere de câteva ori pe zi. Spre deosebire de alte plăceri ale vieții, mai puțin frecvente, aceasta este mereu prezentă și deci ne solicită o atenție sporită.

„Astfel cu cât suntem tentați mai des de plăcerea de a mânca, cu atât mai multe pericole apar și, de fapt, la fiecare masă nu există doar un singur pericol de a greși, ci mai multe.”

În acest caz este prezent nu numai pericolul lipsei de moderație, ci și pericolul de a nu acționa în conformitate cu natura. Chiar dacă detaliile referitoare la ce presupune asta sunt deschise dezbaterii, se poate spune în mod onest că maniera de mânca, conținutul și cadrul meselor reprezintă tot atâtea ocazii pentru deprinderea unor obiceiuri lipsite de virtute. Musonius acordă o atenție deosebită modului în care se formează deprinderile și astfel o activitate în care ne angajăm de două sau trei ori pe zi este tocmai potrivită pentru atenția sa.

Musonius ne sfătuiește, de asemenea, să ne folosim în mod virtuos de sexualitatea noastră, care își găsește cea mai bună utilitate din perspectiva considerării unității familiale drept fundamentală pentru societate. Musonius trăia într-o perioadă decadentă și turbulentă nu foarte diferită de a noastră.

Pentru el, susținerea familiei era importantă pentru comunitate, stat și lumea întreagă. Etica lui Musonius se concentrează adesea pe ideea de comunitate și se poate observa că, de multe ori, contextul pune recomandările sale într-o lumină ușor diferită față de cum apar la prima vedere. Musonius pledează pentru ceea ce nouă ni se va părea probabil a fi o poziție socială foarte conservatoare, aceea a unei practici sexuale virtuoase, în Lecturile XII, XIII A și B:

„Bărbații care nu sunt desfrânați sau imorali vor considera cu siguranță că practicarea relațiilor sexuale este justificată numai atunci când au loc în cadrul căsătoriei și sunt îngăduite cu scopul de a avea copii, deoarece așa este legitim; iar atunci când nu se caută nimic altceva decât plăcerea, acestea sunt injuste și nelegitime chiar și în cadrul căsătoriei.”

Musonius nu spune multe despre rock&roll, dar face referire la viața cumpătată în Lecturile XIX și XX. Următorul fragment surprinde foarte bine spiritul lecturilor:

„Este posibil să mâncăm cât se poate de bine pe o masă de lemn fără să jinduim după una de argint”.

Ar putea chiar să ne fie mult mai bine, după cum ne spune Epictet mai târziu cu privire la lampa sa.

Epictet reia subiectul în același stil în Cartea III, capitolul I, după cum vedem în Discursurile notate de Arrian.

El combate podoabele atunci când vine vorba de haine și chiar folosește propria sa imagine de bărbos, acoperit cu mantie, ca un contraexemplu la imaginea spilcuită și la modă a tânărului în discuție. Cu toată că Musonius oferă recomandări cât se poate de explicite, Epictet este cel care adoptă motivația din spatele recomandărilor lui Musonius, și anume practica.

Nu mi se pare normal să spui că stoicii nu erau asceți, când punctul central al eticii lor îl reprezenta tocmai practica. Ascetismul vine din grecescul ἄσκησις (áskēsis) și înseamnă practică. Filosoful stoic se numește προκοπτόν (prokoptôn) adică „cel care face progrese”. Ascetismul stoic nu e un scop în sine și prin sine, ci un mijloc prin care se insuflă virtutea. După cum notează și dl. Stankiewicz, aceste lucruri ne sunt externe și în mod necesar indiferente pentru ființa noastră morală. Cu toate acestea, ca unii care facem progrese, practicăm și progresăm în parte tocmai manipulând aceste indiferente.

Epictet ne sfătuiește: „exersați-vă, pentru numele zeilor, în lucrurile mici și de ele treceți la altele mai mari”. Iar în situațiile în care nu suntem la înălțimea așteptărilor, ca de exemplu în aprecierea anumitor judecăți sau impresii, el ne sfătuiește să ne abținem cu totul de la a trage concluzii. Putem să învățăm ceva din asta, și anume, să ne instruim prin manipularea lucrurilor exterioare și să amânăm sau să ne abținem să acționăm în situațiile ce depășesc pregătirea noastră.

Marcus Aurelius nota în Cartea I a Meditațiilor sale că este cât se poate de recunoscător pentru că a fost îndemnat să-și „dorescă un pat simplu și o pătură cu care să se învelească și toate cele ce țin de educația greacă”. Educația greacă se referă cel mai probabil la paideia sau la agoge, ambele cuprinzând în mod clar practici ascetice. În ciuda faptului că era împărat și trăia într-un palat, Marcus Aurelius își va păstra pentru tot restul vieții rigoarea ascetică din tinerețe, întreruptă inițial la intervenția unui membru al familiei.

Ar fi o sarcină cu mult mai anevoioasă să extragem din sursele stoice dovezi în favoarea hedonismului și senzualității decât în favoarea ascetismului. Mesajul stoicismului în favoarea dezvoltării personale, și acesta nu reprezintă o interpretare greșită, este că putem trăi în conformitate cu natura chiar fiind implicați în treburile de zi cu zi și asumându-ne rolurile noastre sociale. Putem fi drepți, moderați, curajoși și înțelepți, în momentul de față, aici și acum. Asta nu înseamnă că filosofii ar trebui să adune toate mărunțișurile, dulciurile și măncărurile ușoare, toate articolele de lux și ornamentele. Dimpotrivă! În timp ce trăim în lume ne putem îmbrăca pentru a ne proteja corpul și modestia, iar nu vanitatea. Putem să mâncăm mâncăruri sănătoase, naturale și sățioase, nu pentru plăcerea gustului, ci pentru hrănirea corpului și întărirea sufletului. Putem să practicăm justiția în viețile noastre, fără să ne plecăm în fața presiunilor sociale sau politice. Putem fi curajoși în fiecare zi în practica devenirii unor oameni mai buni, fără să înaintăm în baza unei înțelegeri greșite a indiferentelor.

Insuflăm virtutea stăpânirii de sine (σωφροσύνη/sophrosyne) prin reglarea efectivă a propriilor pasiuni, și anume, spunând nu unor lucruri și folosind altele cu moderație. Cum vom învăța să fim drepți dacă nu practicăm dreptatea? Cum vom învăța să fim curajoși dacă nu ne înfrângem propriile temeri referitoare la problemele morale? De fapt, trebuie să negăm impresia că lucrurile indiferente sunt bune prin respingerea negării. Căci una e să spunem, „nu prețuiesc toate aceste podoabe ale vieții senzuale”, dar dacă în același timp nu practicăm acest dispreț există o probabilitatea destul de mare de a ne amăgi singuri prin această afirmație. Înțeleptul stoic este capabil să-și îngăduie orice plăcere lumească, menținând în același timp o perspectivă filosofică și un suflet într-o stare conformă cu natura. Noi însă nu suntem înțelepți și metodele noastre în calitate de prokoptontes sunt în mod necesar concepute pentru propria noastră condiție.

În Enchiridion, Epictet nu ne oferă nimic altceva decât aprobarea și sprijinul său pentru practica ascetică:

„Gândește-te la cele două momente, mai întâi, acela în care te bucuri de plăcere, și, al doilea, acela în care, după ce plăcerea a trecut, te căiești și te critici aspru. Și peste aceste două momente suprapune fericirea și satisfacția pe le vei obține dacă te abții.”

Poziția dlui. Stankiewicz se încadrează în registrul interpretărilor eronate. Acesta cade într-o capcană comună și presupune că dacă lucrurile exterioare ne sunt indiferente ar trebui să mergem înainte și să ne delectăm cu toate acelea pentru care avem inclinații. Totuși, acest răsfăț ne antrenează de asemenea și ființa morală și trebuie să ne întrebăm unde anume ne duce acest antrenament. Contribuie acesta la dezvoltarea virtuții stoice sau la cu totul altceva? Este acesta conform cu rigorile școlii stoice sau este pur și simplu un paravan pentru viciile noastre? În concepția stoică a indiferentelor preferabile, acestea sunt preferabile în măsura în care contribuie la virtute, iar nu la plăcerile și dorințele noastre corupte.

Aceste exemple reprezintă doar vârful aisbergului surselor stoice clasice care se referă la susținerea unor practici stricte. Cu toate că e posibil să trăiești bine într-un palat, poate că nu e tocmai recomandabil. Nu se poate sugera că posibilitatea e o invitație deschisă la delectarea senzuală fără a pierde din vedere esențialul în mod total. E posibil să trăiești bine într-un palat doar pentru că a trăi bine nu are nimic de-a face cu palatul. Numai prin formarea facultății conducătoare în conformitate cu viața după natură putem avea un trai bun și înfloritor.

Articolul dlui. Stankiewicz a pus o întrebare esențială, „Sunt stoicii asceți?” Răspunsul, pentru majoritatea stoicilor moderni, este nu.

Dar ar trebui să fie.

Kevin Patrick Jr. este profesor preparator și mentor la Colegiul Filosofilor Stoici și administrator al mountainstoic.wordpress.com. Când nu filosofează, acesta lucrează ca statistician pentru Marina Militară a SUA și ca scriitor.

Sursa articolului:

https://blogs.exeter.ac.uk/stoicismtoday/2015/10/07/are-stoics-ascetics-a-rebuttal-by-kevin-patrick/

Traducerea realizată după textul original din limba engleză de ForumStoic. Toate drepturile aparțin autorului articolului.

Sunt stoicii asceți?

de Piotr Stankiewicz

O imagine obișnuită pentru un stoic? Jean-Léon Gérôme, Diogenes, 1860. Sursa fotografiei aici.

Acum câteva zile m-am împrietenit pe Facebook cu o tânără inteligentă. Prima dată ne-am întâlnit în urma recentei publicării a cărții mele despre stoicism, așa că, din punctul ei de vedere eram „un stoic practicant”, „un evanghelist stoic” sau cel puțin un reprezentant al modului de viață stoic. Îmi spunea că, în primul rând, i se pare surprinzător că sunt pe Facebook. Și nu înțelegea de ce pagina mea nu e un potpuriu de citate motivaționale, fonturi extravagante și imagini zen. De ce? Ce se întâmplă? Prietena mea căzuse pradă unei interpretări greșite a stoicismului, una destul de obișnuită pe care o voi numi interpretarea ascetică.

Nu este de mirare că există o astfel de interpretare greșită. Este prețul pe care îl plătești atunci când ai o existență de 2 000 de ani: stereotipuri persistente și înșelătoare despre stoicism s-au acumulat în timp iar acum trebuie cumva să ne descurcăm cu ele. De asemenea, nici vechii noștri „părinți fondatori”, nici persoanele care întrețin interesul față de stoicism în zilele noastre nu au făcut tot posibilul să sublinieze și să evite interpretarea ascetică greșită. Bineînțeles, nu ar trebui să condamnăm pe nimeni pentru că a cedat în fața ei, deoarece această lectură greșită a devenit destul de banală (eu însumi a trebuit să fac un deosebit efort intelectual înainte să depășesc falsa barieră care ne înfățișează stoicismul sub această lumină). Cu toate acestea, după părerea mea este de datoria noastră să îndreptăm această lectură greșită.

Esența interpretării ascetice greșite este simplă: stoicismul este adesea (mult prea adesea!) perceput drept filosofia vieții frugale, simple sau chiar austere. Stoic, conform acestui punct de vedere, este cineva care își reprimă dorințele lumești și își impune restricții semnificative atunci când vine vorba de mâncare, băutură, sex, rock and roll, cheltuirea banilor sau alte plăceri ale vieții. Într-un cuvânt, stoic este acela care se abține de la răsfăț. Stoicismul este adesea însoțit de o tentă de pustnic, adică de presupunerea că modul de viață stoic implică într-o anumită măsură izolarea și detașarea de societate (sau cel puțin de Facebook). Mai mult, este adesea asociat cu presupunerea că stoicismul oferă un leac, devenit clișeu, pentru „nebunia” vieții moderne: anume, că numai un cămin liniștit și o viață simplă și retrasă constituie remediul adecvat pentru lumea contemporană dinamică, vibrantă și în continuă schimbare.

Numai că nu este așa. Stoicismul nu este un ascetism iar stoicul nu este un călugăr. De fapt, palida școală epicureică este cea care se află mai aproape de acest ideal al abstinenței. Proiectul stoic este mult mai larg și se întinde cu mult dincolo de poteca îngustă a căii ascetice. Istoria transmiterii ideilor stoice, lacunele prezente în multe dintre sursele antice și complexitatea unora dintre doctrine explică popularitatea neînțelegerii ascetice. Dar, cu toate acestea, a venit timpul ca acestă interpretare să fie dezavuată.       

În general vorbind, stoicismul nu ne constrânge la o cale unică și ascetică. În stoicism se vorbește mai degrabă despre restabilirea echilibrului și stimularea acelor aspecte ale experienței umane care sunt insuficient reprezentate într-un anumit loc și timp (ca să-l parafrazez pe Henry Elzenberg). Metafizic vorbind, noi, stoicii, respingem transcendența. Noi admitem că singurul spațiu real al existenței este lumea terestră și materială a experienței comune. Astfel, destinul nostru uman, și datoria noastră, este să prosperăm în această lume, în circumstanțele și condițiile în care de fapt ne găsim. Evadarea nu este o opțiune. Trebuie să fim prezenți aici atât mental cât și spiritual și nu trebuie să ne retragem în reverii, rugăciuni, misticism sau gânduri despre o lume de apoi. Trebuie să înfruntăm bogăția, diversitatea și – da! – senzualitatea vieții și trebuie să trăim și să prosperăm în această lume, acceptând-o așa cum este. Spre deosebire de călugăr, stoicul nu evită mulțimea diferitelor aspecte ale vieții senzuale lumești.

Probabil că argumentul esențial este următorul: în etica stoică nu este vorba despre separarea elementelor bune din această lume de cele rele iar mai apoi de îmbrățișarea primelor și de renunțarea la cele din urmă. Nu. Dimpotrivă, pentru noi nu există bine sau rău în afara spațiului moral. Toate obiectele fizice, toate condițiile externe și toate evenimentele din afară sunt absolut neutre. Nu sunt nici bune, nici rele. Asta include toate lucrurile la care ascetul făgăduiește să renunțe: bogăția, plăcerile senzuale și toată bunăstarea lumească. Nimic din toate astea nu este în mod intrinsec rău. Sunt doar materiile prime pe care acțiunile umane le transformă în ceva bun sau rău. Astfel, atunci când vine vorba de lucrurile sau evenimentele cu care viața lumească ne pune față în față, putem spune că soluția stoică nu este să ne retragem din fața lor ci mai degrabă să le folosim cu înțelepciune.

În acest punct intervine panteismul nostru stoic: noi nu venerăm orice fel de transcendent, Dumnezeu supernatural sau zei. În schimb, ne concentrăm asupra lumii acesteia: naturală, care se înțelege de la sine și accesibilă tuturor în rutina de zi cu zi. Noi nu venerăm deloc „lumea naturală” în sens religios dar o respectăm în sensul că nu respingem a priori niciun aspect al lumii (așa cum o fac asceții). Intenția noastră este de a aplica această etică tuturor domeniilor și aspectelor vieții, nu doar unor subansambluri anume selectate. Etica noastră poate fi folositoare unui ermit în pustie sau împăratului Marc Aureliu. Nu există nicio nevoie să ne restrângem la prima opțiune. Toate circumstanțele posibile sunt stări eligibile pentru etica stoică.

Aceste puncte de vedere nu epuizează tot ceea ce am de spus împotriva interpretării ascetice. Cu toate acestea, sper că ele conturează poziția mea antiascetică. Iar ca un argument final sunt tentat să menționez, pentru a rămâne consemnat, că înșiși stoicii antici ne-au furnizat o gamă largă de ipoteze explicite din care rezultă că nu aveau în vedere în niciun fel un ascetism aspru. Sau după cum spune Seneca: „Prefer să-mi expun spiritul îmbrăcat cu togă și cu încălțăminte în picioare mai degrabă decât cu pieptul gol și picioarele zgâriate” (Despre viața fericită, XXV.2).

Nu barba îl face pe filosof, obișnuiau să spună în antichitate. Astăzi, putem adăuga la aceasta că: nu viața simplă îl face pe stoic. Să trăiești o viață liniștită și frugală, retras din împlinirile senzuale și neangajat în tulburările politice ale timpului nostru este o variabilă cu totul independentă de viața stoică. Sunt asemenea a două cercuri care pot dar nu trebuie să se intersecteze. Paradoxul crucial al stoicismului, și anume că nu există bine sau rău în afara acțiunilor morale, ar trebui să servească drept o aducere aminte că etica stoică se referă în totalitate la acțiune, acțiune, acțiune și nu la circumstanțele exterioare în care se exercită acțiunea. Circumstanțele sunt dincolo de controlul nostru și singurul lucru pe care putem - și ar trebui – să-l controlăm este felul cum abordăm aceste circumstanțe. Și nu există niciun motiv care ne obligă să ne facem în mod voluntar viața grea. Ne lăudăm că etica noastră funcționează întotdeauna bine și pentru oricine: pentru o vedetă rock în aceeași măsură ca și pentru un anahoret sfrijit.

Așadar, mi-am liniștit prietena și i-am spus că nu e nevoie să-mi închid contul de pe Facebook. Marc Aureliu spune că „este posibil să trăiești într-un palat, [deci] este posibil și să trăiești bine într-un palat” (Meditații, V.16). Astfel, este de asemenea posibil să trăiești bine cu și pe Facebook. Noi, noii stoici, nu suntem legați de niciun fetiș (precum un chip lipsit de expresivitate sau un dispreț ritual pentru rețelele sociale) și nu există nicio limită care să ne împiedice să prosperăm prin virtutea noastră. Putem trăi vieți diferite și vom putea să le trăim bine și fructuos. Retragerea, viața ascetică este o opțiune perfect viabilă și legitimă dar nu este indispensabilă sau pretinsă de la noi, nu mai mult decât ar fi viața unui soldat, a unui predicator ambulant, ziarist, întreprinzător, funcționar public sau profesor de filosofie. Aceasta este, și a fost întotdeauna, premisa și promisiunea stoică absolută: să fii capabil să trăiești bine și fericit indiferent de circumstanțele și cariera în care ne-a așezat soarta. Și acesta este crezul după care intenționăm să trăim, crezul pe care înțelegem să-l promovăm, crezul pe care îl vom duce în noul mileniu al gândirii stoice.

Despre autor:

Doctor în filosofie, Piotr Stankiewicz locuiește în Polonia, la Varșovia. El este autorul unui manual de stoicism, ajuns bestseller în Polonia (“Sztuka życia według stoików”); în prezent, se ocupă de traducerea în engleză a celor două cărți ale sale despre stoicism. Puteți să-i scrieți la adresa e-mail: mikolaj.piotr@gmail.com

Nota autorului

Acest articol este doar o scurtă prezentare o subiectului. Veți putea găsi o prezentare mai detaliată a neînțelegerii ascetice a stoicismului, împreună cu o prezentare a neînțelegerii conservatoare [la fel de importantă după părerea mea], în cele două cărți ale mele despre stoicism care vor apărea, sper, în curând.

Sursa articolului:

http://blogs.exeter.ac.uk/stoicismtoday/2015/10/03/stoic-avoidance-of-asceticism-by-piotr-stankiewicz/

Traducerea realizată după textul original din limba engleză de ForumStoic. Toate drepturile aparțin autorului articolului.