Stoicismul înseamnă doar să
suporți lucrurile pe care n-ar trebui să le suporți. Nu credeți că ar trebui să
încercăm să schimbăm lumea, nu doar să o acceptăm?
Ar trebui să acceptăm lucrurile pe care nu le putem schimba și să schimbăm
lucrurile pe care suntem în stare să le schimbăm și nu le putem accepta. E
nevoie să știm când să luptăm și când să ne abținem. Nu are niciun rost să ne
aprindem atunci când e vorba de un lucru asupra căruia nu avem nicio putere. A
nu avea nicio putere asupra unui lucru însemnă, literalmente, că nu-l putem
schimba. Așadar, dacă nu-l putem schimba – oricât de tare am încerca: cui ar fi
folosi toată agitația ta? Să ne cruțăm energia și pacea minții pentru acele
lucruri pe care le putem schimba. Ăsta-i stoicismul.
Dale Cooper
Eu aș indica rugăciunea
serenității ca pe un exemplu al dihotomiei lui Epictet într-un context
modern recunoscut: dă-mi Doamne serenitatea să accept lucrurile pe care nu le
pot schimba, curajul să schimb lucrurile pe care le pot schimba și
înțelepciunea să fac diferența între ele.
Kevin Patrick Jr.
Ca stoici putem (și
ar trebui) să încercăm să transformăm lumea într-un loc mai bun fără să ne
încredem prea mult în rezultat.
Manolo Trueba
Obiecția numărul 2
Nu poți să iei câteva
părticele din stoicism și să zici că ești stoic – trebuie fie să-l iei cu totul
sau să renunți
Totul sau nimic, nu? Pare a fi exact tipul de eroare logică numit panta
alunecoasă – adică, dacă faci x trebuie să faci y, foarte popular printre lobbyiștii
și politicienii care caută să împiedice ceva să se întâmple. Dar serios vorbind,
nu trebuie să faci y dacă faci x — nu există nicio bază pentru această ipoteză.
Cât despre anumiți oameni care sunt sau nu sunt etichetați drept stoici de către alții, pot să vă spun că
oricine care a primit cu brațele deschise aceste practici nu ar fi câtuși de puțin interesat
despre etichetele celorlalți. Oare un stoic nu ar zice tocmai:
„cui îi pasă de cum mă strigi?
Vasquez
Argumentul nu e un stoic adevărat
presupune o definiție necesară și
suficientă a stoicismului. Totuși, în calitate de stoici moderni care se
presupune că prețuim rațiunea ar trebui aducem credințele noastre în pas cu
filosofia modernă; și părerea mea este că acest punct de vedere, și anume că
limbajul conține definiții necesare și corecte ale cuvintelor este foarte
problematic, așa cum arată în vremea din urmă Wittgenstein precum și alți
filosofi moderni ai limbajului.
Pentru a folosi o expresie din Wittgenstein, stoicismul meu modern are cu
siguranță o asemănare familială cu
stoicismul timpuriu; este inspirat de el și reține multe dintre
caracteristicile sale. Dar, l-am ajustat înadins în lumina științei și
filosofiei moderne. Într-adevăr, aș susține că stoicii moderni care subscriu total
filosofiei antice (care de fapt nici nu există ca unitate unificată, deoarece
filosofia s-a schimbat și s-a adaptat chiar și în timpurile vechi) în mod
ironic, nu trăiesc neapărat conform cu
rațiunea dacă cred că întreaga filosofie trebuie să fie adoptată fără
modificare, având în vedere avansurile uriașe pe care le-am făcut în filosofie (mai
exact în logică și sisteme formale) și știință de pe vremea vechilor stoici.
Gregory Lopez
Pentru mine nu este o chestiunea de tipul totul
sau nimic; aceasta este o extremă pe care o putem evita. La fel, ar fi
rezonabil să evităm extrema opusă și anume de a considera stoicismul ca
maleabil la infinit. După părerea mea, noi, cei moderni, nu avem dreptul să
adăugăm sau să extragem tot ce vrem din stoicism dacă vrem să revendicăm acest
nume. De la un anumit punct de divergență, onestitatea intelectuală ne cere să redenumim
conglomeratul filosofic modernizat. Fără să produc în mod inutil dezbinare, mi
se pare esențial ca stoicismul să
aibă un oarecare înțeles, o oarecare diferențiere față de celelalte sisteme
filosofice. Întrebarea care se pune este, ce
e esențial pentru stoicism? Nu sunt convins că noi, cei moderni, am răspuns
în mod adecvat la această întrebare.
Chris Fisher
Cred că depinde de lucrurile pe care le respingem și de lucrurile pe care
le acceptăm. Unele părți sunt mai importante decât altele, precum rațiunea sau
virtutea. Felul cum alte părți, precum divinitatea sau fizica se corelează cu progresul
poate fi discutat. Dar stoicismul este, de asemenea, o viziune idealistă și
niciun stoic vreodată nu s-a numit pe sine un vrăjitor desăvârșit. Iar dacă
învățătorii nu erau pe deplin desăvârșiți, dacă nici chiar ei nu erau stoici
adevărați, atunci este oare vreo persoană pe deplin desăvârșită în zilele noastre?
Dimpotrivă, cu toții sunt și vor fi întotdeauna stoici aspiranți. Aceasta este
descrierea corectă.
Olga Vallinsgren
Cred într-adevăr că este important să înțelegem felul în care fizica și
logica s-au unit pentru a însufleți etica. Căci așa cum zice Seneca în
Scrisoarea 33: nu vom face niciodată vreo
descoperire nouă dacă ne mulțumim cu descoperirile vechi… Da, într-adevăr, voi
merge pe calea cea veche, dar dacă voi descoperi una mai scurtă și mai ușoară
voi păși pe ea cu încredere. Oamenii care au deschis vechile drumuri sunt
călăuzele noastre și nu stăpânii noștri. Adevărul stă în fața fiecăruia dintre
noi. Nu există un monopol al adevărului. A rămas destul de descoperit și pentru
generațiile viitoare. Astăzi avem o mai bună înțelegere a cosmologiei sau a
fizicii. Este perfect rezonabil să le încorporăm și pe acestea în filosofie. A
nu face asta ar fi contrar scopului ei.
Kevin Patrick, Jr.
Obiecția numărul 3
Pentru stoici, e bine să fii
lipsit de emoții. Ei spun: de ce trebuie să suferi când îți moare
cineva apropiat?
Durerea este un răspuns cu totul natural al corpului și trebuie trăită.
Dacă vrei să nu mai simți emoții deloc, atunci scopul tău este să devii
psihopat. Stoicismul nu înseamnă să eviți emoțiile, ci te învață cum să
interpretezi situațiile, îți călăuzește gândurile și așteptările și prin urmare
îți mediază răspunsurile emoționale. El este de mare folos atunci când se pune
problema să depășești un moment greu. Să luăm de exemplu obiecția de mai sus. Atunci
când îți moare o persoană apropiată, durerea este un răspuns legitim la
pierderea ta. Poți să nu îți accepți emoțiile și să le reprimi (dar atunci alte
simptome psihologice vor interveni), poți să lași durerea să se transforme în
ceva și mai mare și poți rămâne fixat în durere (și să îți faci viața mai grea
decât e nevoie) sau poți să îți călăuzești gândurile și prin urmare poți să
lași durerea să treacă și să-ți iasă din sistem într-un mod mai sănătos. Un alt
exemplu, stoicismul ne învață cum să ne călăuzim așteptările sau cum să ne
gândim la vremelnicia vieții. De asemenea, ne ajută să înțelegem cum să abordăm
regretele și cum să ne raportăm la persoana decedată (situație în care mulți
oameni au probleme în a depăși momentul). El ne învață cum să ne concentrăm
energia și atenția spre a distinge ce este în puterea noastră și ce nu este. Aceste
gânduri ne ajută de obicei să acceptăm inevitabilul și să lăsăm natura să își
urmeze cursul, astfel încât lacrimile și supărarea să se scurgă încetul cu încetul,
așa cum sunt menite.
Nini Baseema
În Consolație pentru Marcia,
Seneca spune că ar trebui să plângem cu moderație, căci a o face în exces este
nefiresc. Găsesc că este cât se poate de rezonabil.
Vincent Chen
Așa cum spunea mama în mod elocvent despre felul în care trebuie să ne
comportăm în caz de deces: plângem cât e
potrivit să plângem și trecem mai departe.
Kyle Patrick Flynn
Și o ultimă obiecție: de ce
stoicii sunt indiferenți față de
lucruri?
Indiferentele sunt o categorie obiectivă de lucruri care nu sunt nici bune,
nici rele. Lucrurile indiferente sunt acelea care se află în afara controlului
nostru - și anume TOATE lucrurile externe de voința noastră. Nu au nimic de-a
face cu atitudinea stoică față de lucruri sau indiferența față de lucruri ca
atitudine. Pentru stoici ceea ce este important este să facă alegeri virtuoase,
dar TOATE alegerile virtuoase sunt selectări corecte a unor lucruri (externe)
indiferente. De exemplu, văd o persoană care e pe cale să se înece. Dacă
persoana aceea trăiește sau moare este ceva indiferent. Dar asta nu înseamnă că
trebuie să fiu indiferent față de această situație ca atitudine. Înseamnă numai
că în mod obiectiv ea face parte din categoria lucrurilor care sunt externe, în
afara controlului meu, și prin urmare, lipsită de relevanță în raport cu bine
și răul. Aceasta deoarece există numai un singur bine (alegerea mea virtuoasă)
și un singur rău (alegerea mea greșită, ca urmare a viciului). În timp ce, atât
persoana care trăiește, cât și cea care moare sunt indiferente, alegerea pe
care o fac de a încerca să-i ajut nu este indiferentă. Acțiunea virtuoasă pe
care trebuie să o facem este aceea de a-i salva în modul cel mai potrivit, cu
hotărâre și cât mai eficient posibil. Pentru acest motiv încerc să îi salvez –
pentru că încercarea este un act virtuos. Fie că reușesc sau nu, aceasta nu
depinde de mine. Aceasta este o chestiune ce ține de Logos (de felul cum legile
naturii se aplică cu toate variabilele lor complexe). În consecință, dacă
reușesc sau nu, asta depinde de condițiile externe (externe voinței mele) și
deci nu este sub controlul meu și deci este indiferent. Atunci când oamenii
citesc cuvântul indiferent se întâmplă
adesea ca ei să se gândească la o atitudine indiferentă. Aceasta este o
neînțelegere.
Daniel Strain
Sursa
articolului:
Traducerea
realizată de ForumStoic după textul original din limba engleză. Toate
drepturile aparțin autorilor articolului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu