Dieta lui Musonius Rufus

de Kevin Vost

Și într-adevăr la fiecare masă există nu doar una, ci nenumărate primejdii de a face greșeli. Înainte de toate, omul care mănâncă mai mult decât se cuvine greșește, ca și omul care se complace în delicatese, cel care înclină spre dulciuri mai degrabă decât spre mâncarea sănătoasă și cel care nu servește oaspeților aceleași feluri de mâncare ca și sie însuși.  

- Musonius Rufus, Lectura XIII B, Despre hrană

Am să vă rog să nu lăsați acest titlu să vă neliniștească și să vă tulbure liniștea stoică!  Musonius Rufus (c. 20-30 AD – 101 AD), veneratul maestru și mentor al lui Epictet, nu și-ar fi dorit să ne vadă numărând caloriile, carbohidrații sau orice altceva asemănător. (De altfel, carbohidrații și caloriile nu au fost descoperiți decât la mai bine de 1 700 de ani după moartea lui și chiar de ar fi știut despre ele, cu siguranță ar fi fost de părere că sunt alte lucruri mai importante de făcut!)  Firește, vorbim aici despre dietă, nu în sensul exotic de regim alimentar pe o anumită perioadă de timp menit să ne scape de câteva kilograme, ci de dietă în sensul curent, de mâncare și băutură obișnuite, de hrana zilnică necesară subzistenței.  Stoicii vedeau filosofia ca pe o artă de a trăi, care ar trebui să ne călăuzească întreaga conduită și să o pună în armonie cu natura.  După cum arată mai multe discursuri ale lui Musonius despre hrană, îmbrăcăminte, locuință sau chiar despre bărbierit, stoicismul a fost (și este) o filosofie practică pentru o viață mai bună; prin urmare, până și cele mai mundane și aparent nefilosofice teme sunt boabe tocmai bune de măcinat pentru moara stoică.

Ce are de-a face mâncarea cu filosofia?

Foarte mult, potrivit lui Musonius, care aparent vorbea frecvent și fervent pe această temă pe care o considera nu lipsită de însemnătate pentru orice filosof. Musonius credea că obiceiurile cu privire la mâncare și băutură fie întăresc, fie doboară fundația însăși a stăpânirii de sine (virtutea - sophrosyne, în greacă). Există un vechi adagiu care le sfătuiește pe fetele bune de măritiș că „drumul spre inima unui bărbat trece prin stomacul lui.” Pentru Musonius, și drumul unui bărbat sau al unei femei spre dobândirea stăpânirii de sine trece prin esofag și stomac! „Într-adevăr, gâtlejul a fost destinat pentru a fi pasajul de trecere al mâncării și nu un organ al plăcerii, iar stomacul a fost făcut pentru același scop pentru care există rădăcina la plante. Căci la fel cum rădăcina hrănește planta, la fel și stomacul hrănește omul prin mâncarea și băutura din el.”

Musonius dedică un discurs în două părți (Discursuri sau Prelegeri 18A & 18B) lung de câteva pagini pe tema mâncării, așa cum s-a păstrat acesta în colecția de (în esență) Q&A de după Prelegeri alcătuită din 21 de discursuri adunate de un contemporan de-al său, pe nume Lucius, și care apar într-un extras din secolul al V-lea d.Hr. al grecului Joannes Stobaeus. Musonius oferă câteva recomandări specifice referitoare la dieta bazată pe legume, cereale și o cantitate limitată de carne (pe care o considera mâncare grea, a cărei digestie „întunecă sufletul” și încetinește puterea de a gândi). Pentru a căuta o concluzie chiar printre cuvintele (traduse) ale lui Musonius :

„Pe scurt, susțin că scopul acesteia este de a ne da forță și sănătate, că în acest scop ar trebui să mâncăm numai ceea ce nu este costisitor și, în sfârșit, că la masă ar trebui să ne îngrijim de buna-cuviință și de moderație și mai ales ar trebui să fim deasupra patimilor josnice și a lăcomiei fără saț.”

Musonius Rufus stârpește lăcomia înainte de Părinții Bisericii din Evul Mediu

Sfatul cuminte al lui Musonius, cu privire la atitudinea potrivită și comportamentul față de mâncare, prevestește într-un fel sfatul unui creștin care cinci secole mai târziu va populariza faimoasa listă a celor „șapte păcate mortale” - Papa Grigorie I cel Mare (c. 540-604 d.Hr.). Papa Grigorie, în lucrarea sa Moralia - comentarii la Cartea lui Iov, enumeră șapte păcate mortale : lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea de arginți, lenea, invidia, mânia și slava deșartă. Când Sf. Grogorie și, mai târziu, Sf. Toma d’Aquino expun varietățile păcatului lăcomiei, aceștia o definesc drept o dorință irațională și nelimitată și descriu pericolele care ne pândesc atunci când mâncăm prea mult, prea scump, prea pretențios, prea repede sau prea des. In secolul al XIII-lea, Sf. Toma d’Aquino cita un vechi verset medieval care rezuma diferitele forme de comportament lacom : “grăbit, somptuos, copios, lacom, pretențios.”

Însă, descoperim aceste preocupări și în secolul întâi d.Hr. în cea de-a optsprezecea prelegere a lui Musonius. Acesta ne pune în gardă contra lăcomia ce crește atunci când mâncăm mai mult decât ar trebui; când ne răsfățăm cu mâncăruri bogate și delicatese, când, într-adevăr, „ne tăvălim printre murături și sosuri”, fiind pretențioși sau preferând dulciurile mai degrabă decât mâncarea sănătoasă, când mâncăm cu lăcomie și la „ore nepotrivite”. Musonius nu folosește cuvinte blânde, ci ne avertizează că lăcomia face din noi porci sau câini și nu ființe omenești raționale. El ne sfătuiește să ne învățăm cu mâncarea simplă. Astfel, Musonius laudă exemplul spartanului care, văzându-l pe un sclifosit refuzând o friptură scumpă de pasăre, a declarat că, „aș putea să mănânc un vultur sau un uliu” – păsări care în mod normal nu se consumau.

Există însă în privința mâncării un numitor comun chiar și mai important pe care îl împărtășesc marii teologi catolici medievali și filosoful stoic: Sf. Ioan Casian (360-435 AD), pustnicul din est devenit egumen în Franța, la Marsilia, scria în Discursuri despre cele opt păcate că, „de fapt, în esență viciile sunt obiceiuri proaste, deprinderi sau tendințe opuse obiceiurilor bune care sunt virtuțile”. Lista lui Ioan Casian, care se face ecoul unei liste mai timpurii a pustnicului Evagrie din Pont (345-399 d.Hr.) referitoare la opt gânduri „tulburătoare” sau „chinuitoare”, va fi adaptată puțin de Papa Grigorie I și Sf. Toma d’Aquino, după cum am observat mai sus, și va deveni larg cunoscută drept cele șapte păcate capitale (sau chiar mai cunoscută drept cele șapte păcate de moarte – păcatele fiind manifestări ale viciului, literalmente acte păcătoase). Legătura cu Musonius nu o reprezintă atât lista de gânduri rele, vicii sau păcate, ci modul în care ele interacționează. În această privință să-i dăm ascultare Sfântului Ioan Casian:

„Deși aceste opt păcate au origini și moduri de operare diferite, totuși primele șase – mai exact, lăcomia pântecelui, desfrânarea, avariția, mânia, tristețea și acedia (anxietatea sau dezgustul inimii) – sunt legate între ele printr-o anumită afinitate și, ca să spun așa, întrepătrunse, în așa fel încât preaplinul primului păcat servește ca punct de plecare pentru păcatul următor. Dintr-un exces de lăcomie izvorăște inevitabil desfrânarea, din desfrânare – avariția, din avariție – mânia, din mânie – tristețea și din tristețe – acedia. Prin urmare, împotriva acestora trebuie să luptăm în același fel, prin aceeași metoda, și trebuie întotdeauna să atacăm viciile care amenință, începând cu cele de dinaintea lor. Căci un copac care devine dăunător prin înălțimea și grosimea sa va fi mai ușor îngrădit dacă îi sunt tăiate mai întâi rădăcinile, iar apele nesănătoase se isprăvesc atunci când sursele lor au fost oprite de lucrătorul priceput.”

Să observăm deci cum fiecare dintre aceste vicii acționează precum opt piese mortale de domino, punându-l pe om în robia viciului următor.

Mai târziu, Papa Gregorie I va afirma în lucrarea sa Moralia că „numai dacă îmblânzim dușmanul care sălășluiește în noi, și anume pofta lacomă, vom fi angajat bătălia spirituală.”

Stoicul nostru – Musonius Rufus – vedea de asemenea lăcomia ca un fel de poartă a viciilor, cu 500 de ani înaintea lui Grigorie I (și cu 300 de ani înaintea lui Ioan Casian). Tentațiile mâncării ne stau înainte zi de zi, iar dacă puterea noastră de autocontrol este erodată prin lăcomie, atunci nu va putea să se ridice la înălțimea adevăratelor provocări din viață. Musonius ne avertizează că,

„Deși sunt multe plăcerile care îi conving pe oameni și îi obligă să acționeze împotriva propriilor interese, totuși plăcerea legată de mâncare este fără îndoială cea mai greu de învins. Cu celelalte plăceri ne întâlnim mai rar și prin urmare ne putem abține de la acestea luni sau chiar ani de zile. Însă desigur vom fi tentați de plăcerile gastronomice zilnic sau chiar de două ori pe zi, pentru că omul nu poate să trăiască fără mâncare. În consecință, cu cât suntem tentați mai des de plăcerile gastronomice, cu atât mai mare este pericolul.”

Pentru marii teologi catolici, lăcomia pântecelui este o întoarcerea de la Dumnezeu, Binele adevărat, și îndreptarea către bunuri inferioare care ne pot face rău din punctul de vedere al sănătății corporale; stoicul roman Musonius susținea practic același punct de vedere. El avertiza că bărbații nestăpâniți „se aseamănă cu femeile însărcinate... nu suportă mâncarea obișnuită; și-au distrus sistemul digestiv.”

Citându-l pe Socrate, care spunea că ar trebui să mâncăm pentru a trăi, mai degrabă decât să trăim pentru a mânca, Musonius recomanda o alimentație simplă, necostisitoare, naturală și sănătoasă (nu-i de mirare că Musonius explica în Discursul XI că cea mai potrivită ocupație pentru un filosof este aceea de fermier!).

„Dieta mediteraneană” originală

Este un lucru întotdeauna interesant de văzut, felul cum știința modernă „descoperă” ceea ce filosofii antici au descoperit de multă vreme printr-o examinare rațională riguroasă a experienței de zi cu zi. Așa-zisa „dietă mediteraneană” modernă este modelată după mâncărurile și băuturile tradiționale consumate în țările din jurul Mării Mediteraneene (desigur, din Grecia și Italia). Baza acestei diete o constituie preponderența în alimentația de zi cu zi a fructelor proaspete, a legumelor, cerealelor integrale, ierburi, fasole, condimente și ulei de măsline, ocazional a peștelui și fructelor de mare, o frecvență redusă și porții moderate de ouă și produse lactate, inclusiv iaurt, și porții foarte mici de carne și dulciuri, plus consumul opțional de vin, cu moderație.

Clinica Mayo, precum și alte reputate institute medicale laudă această dietă ca fiind cea mai sănătoasă și optimă pentru menținerea unei greutăți corporale ideale și reducerea riscurilor de boli cardiovasculare. Atunci când U.S. World and News Report reunește experții nutriționiști pentru a face clasamentul celor mai bune și celor mai proaste dintre dietele populare, dintre câteva zeci de candidate, dieta mediteraneană se clasifică în fiecare an printre primele.

Este fascinat, dacă ne gândim că „dieta mediteraneană modernă” și „dieta lui Musonius Rufus” sunt unul și același lucru!  Într-adevăr, Musonius ne avertizează împotriva mâncării aduse de peste mări și țări și observă că oamenii care se hrănesc cu alimente normale și ieftine din propria lor regiune sunt mai sănătoși și mai puternici decât cei care râvnesc la mâncăruri exotice, care nu fac parte din produsele mediteraneene standard. El susține chiar că sclavii și oamenii de la țară, care mănâncă o astfel de mâncare simplă, sunt mai sănătoși, se îmbolnăvesc mai rar, sunt mai rezistenți, muncesc mai mult și în fine devin mai puternici decât stăpânii lor și decât oamenii care locuiesc la oraș.

Despre bucuria trăită la Banchetul Vieții

Dieta lui Musonius Rufus este deci o dietă moderată, una în care ar trebui să ne întrebăm cât de mult avem nevoie și nu cât poftim, în care apreciem mâncarea simplă și naturală, plini de recunoștință față de Dumnezeu și în care suntem atenți la modul cum mâncăm din respect pentru cei cu care mâncăm, o dietă demnă de o ființă creată după chipul lui Dumnezeu. Este o dietă care clădește un spirit echilibrat și un trup echilibrat, care ne va servi ca fundație pentru dobândirea și practicarea tuturor virtuților. După cum recomanda mai târziu, cel mai strălucit dintre elevii lui Musonius, comparând viața cu un banchet:

„Amintește-ți că în viață trebuie să te comporți ca la un banchet. Se servește ceva și ajunge la tine, întinde mâna politicos și ia cu moderație. Trece mai departe, nu-l trage înapoi. Nu a ajuns încă la tine, nu te întinde cu poftă, ci așteaptă până ajunge la tine.”

Dr. Kevin Vost a predat psihologia și gerontologia la Aquinas College din Nashville, Tennessee, University of Illinois, Springfield, la MacMurray College și la Lincoln Land Community College. Acesta a fost membru al American Mensa și International Association of Resistance Trainers. Dr. Vost este autorul a multe cărți, inclusiv Porticul și Crucea: vechea înțelepciune stoică pentru o viață creștină modernă  (Angelico Press, 2016).

Sursa articolului: http://blogs.exeter.ac.uk/stoicismtoday/2016/04/30/the-musonius-rufus-diet-by-kevin-vost/

Traducerea realizată după textul original din limba engleză de ForumStoic. Toate drepturile aparțin autorului articolului.