de Rob Thompson
Ar trebui oare să
punem mai puțin accentul pe obiective? Tocmai despre asta își propune să vă
vorbească Rob. Sursa fotografiei: aici.
Timp de mai mulți ani am fost obsedat de obiective. Eram o persoană căreia
îi plăcea să facă planuri și să-și stabilească obiective. În trecut, obișnuiam
să stabilesc unul sau chiar trei obiective pe an, apoi obiective secundare
pentru fiecare lună. După care încercam să-mi dau seama ce pași trebuie să fac
în fiecare săptămână și să-mi petrec fiecare zi conform acelor
pași. Din nefericire, nu
merge niciodată așa frumos. Știți cu toții asta.
În ultimii ani am învățat o altă cale. Este o schimbare radicală în gândire
și acțiune spre un mod de a fi mai liber și mai fluid. Am realizat două lucruri:
- Obiectivele (dorința de îmbunătățire) nu sunt în concordanță cu satisfacția (a fi fericit cu situația în care te afli).
- Obiectivele nu sunt necesare (multă vreme am crezut că sunt, dar nu sunt).
Pentru a ilustra aceste două puncte să luăm o zi tipică:
Mă trezesc dimineață și am obiectivul să fac exerciții pentru o periodă
fixă de timp. În unele zile îmi ating obiectivul și îmi permit să mă simt bine
în timp ce conduc mașina spre serviciu. Dacă m-aș fi trezit mai târziu decât
era programat și nu mi-aș fi atins obiectivul planificat pentru exercițiile de
dimineață, aș fi condus mașina simțindu-mă prost. Odată ajuns în mașină am obiectivul
să ajung la muncă într-un anumit timp. La serviciu, îndeplinirea obiectivelor e
comună fiecărei activități. După serviciu, mă duc la supermarket cu obiectivul
de a cumpăra totul de pe lista mea de cumpărături. De-a lungul zilei încerc să
merg destul de departe și de mult ca să-mi ating obiectivul de 10 000 de pași.
Încerc să dorm opt ore în fiecare noapte. Cu alte cuvinte încerc să ating un
obiectiv chiar și atunci când nu sunt conștient! În timpul meditației
de seară, mă gândesc la ziua trecută și decid dacă a fost una reușită sau
nu. Lucrurile care trebuie îmbunătățite se învârt de regulă în jurul
întrebării, mi-am atins sau nu toate obiectivele?
Așadar e cinstit să admitem că aproape
orice activitate pe care o depunem se ghidează după un obiectiv, un țel. Definiți
succesul drept îndeplinirea unor obiective similare? Dar ce s-ar întâmpla
dacă ați renunța la acestea? Ați mai putea avea succes? Și cum ar arăta o
viață fără obiective?
Gândiți-vă că: adesea credem că
obiectivele sunt necesare pentru a realiza ceva, dar în realitate nu sunt.
Obiectivele, așa cum le definesc eu, sunt ceva cu rezultat prestabilit ...
dar de ce trebuie să fie acel rezultat singurul rezultat bun? Există o mulțime
de rezultate bune și concentrându-se asupra unuia singur este o limitare mult prea
mare.
Obiectivele sunt complet inventate și fără prea multe informații despre ce
se va întâmpla în viitor așa cum ne dăm seama pe măsură ce lucrăm să le punem în practică. Apar
dintr-o fantezie despre felul cum am vrea noi să fie viitorul, dar la drept vorbind
nu sunt realistice. Și cum nu putem prezice sau controla ce se va întâmpla în
viitor, stabilirea obiectivelor devine o activitate inutilă.
Fără aceste obiective specifice trebuie să ne dăm seama ce înseamnă succesul
pentru noi și astfel să ne întrebăm dacă aceasta este sau nu o definiție
acceptabilă. Ce rost are să urmărim un obiectiv dacă atunci când îl atingi
realizezi că nu este ceea ce îți doreai la început?
Cum arată succesul?
Am realizat că există o mulțime de modalități de a decide
cum arată succesul fără a-ți fixa obiective. De exemplu, dacă vrei să termini
un maraton sub 4 ore și treci linia de sosire în 3 ore și 59 de minute poți să
spui că ai reușit. Sau ai putea să spui că ai reușit dacă ai terminat
maratonul, indiferent de timpul scos. Sau succesul ar putea consta în
încercarea de a termina un maraton, indiferent dacă ai trecut linia de
sosire sau nu. În toate aceste scenarii ai făcut tot ce stă în putința ta și
indiferent ce se întâmplă ai succes. Ce altceva ai mai putea face decât să-ți
dai toată silința? Bucură-te de acest efort, meriți să o faci.
Dacă pentru tine succesul înseamnă să stabilești un obiectiv și apoi să îl
îndeplinești în ciuda tuturor obstacolelor întâmpinate, atunci pregătește-te să
ai de-a face cu sentimente negative în cazul în care rezultatele nu sunt la
nivelul dorit. Pe de altă parte, dacă succesul înseamnă să faci tot ce îți stă
în putință nu vei fi dezamăgit niciodată și vei putea fi mulțumit de ce-ai
făcut.
Adoptând această abordare vei putea deci să faci față incertitudinilor din
viață. Așa cum scrie Oliver Burkeman în cartea sa, Antidotul
- fericirea pentru oamenii care nu suportă gândirea pozitivă:
Ceea ce ne motivează
implicarea în stabilirea obiectivelor și planificarea viitorului, în cele mai
multe din cazuri, nu este deloc recunoașterea meritelor pregătirii și
prevederii, ci mai degrabă e ceva profund emoțional, și anume: sentimentul adânc
de disconfort în fața incertitudinilor. Confruntați cu anxietatea în fața
viitorului necunoscut, ne implicăm cu tot mai multă înverșunare în viziunea
noastră favorită a acelui viitor – nu pentru că ne va ajuta să-l realizăm ci
pentru că ne ajută să scăpăm de sentimentul de insecuritate din prezent.
Clauza rezervei stoice
Așadar obiectivele sunt încercări de a face față disconfortului
datorat incertitudinilor. În schimb de ce să nu acceptăm această incertitudine?
La stoici, recunoașterea incertitudinii era cunoscută sub denumirea de „clauza
rezervei” (exceptio). Astfel, ei uneau intenția și acțiunea. Din Seneca:
Înțeleptul nu își schimbă
hotărârea dacă totul rămâne pe de-a-ntregul cum era atunci când a luat-o...
totuși, în anumite cazuri, acesta acționează „cu clauza rezervei”... și în hotărârile
sale cele mai ferme admite posibilitatea unor evenimente neprevăzute.
Cea mai sigură strategie
este să pui rar la încercare [soarta], și totuși să nu uiți și să nu te încrezi
niciodată în ea. Astfel: „voi naviga dacă nimic nu se întâmplă”, „voi deveni pretor
dacă nimic nu mă împiedică” iar „acțiunea mea va avea succes dacă nimic
nu intervine”. Pentru asta spunem că nimic nu i se întâmplă înțeleptului
împotriva așteptărilor sale.
Marc Aureliu ne sfătuiește astfel:
Nu te tulbura imaginându-ți
viața în întregul ei; nu aduna în minte necazurile multe și felurite pe
care le-ai avut în trecut sau pe acelea ce le prevezi în viitor.
De asemenea:
Încearcă să faci oamenii să
coopereze prin argumente convingătoare; totuși, acționează împotriva voinței lor
dacă principiile justiției o cer. Iar dacă cineva se folosește de forță pentru
a te împiedica, atunci adoptă un mod de acțiune diferit; resemnează-te fără
regrete și transformă obstacolul într-o ocazie de a-ți exersa o altă virtute.
Amintește-ți că încercarea ta este supusă întotdeauna condițiilor exterioare;
nu ținteai să realizezi imposibilul. Și atunci, ce ținteam? Pur și simplu
încercarea însăși. Și în privința asta ai reușit; iar odată cu asta ți-ai atins
și scopul existenței tale.
Stoicul înțelege că există evenimente
în afara controlului său care îi influențează acțiunile și intențiile.
Chiar și atunci când faci totul exact cum trebuie, nu faci treaba în mod ideal.
Și iată de ce: pentru că ești limitat în acțiunile tale. Când nu îți vine să faci
ceva, trebuie să te forțezi să o faci. Calea ți-a fost aleasă, așa că nu e
locul pentru a căuta o altă cale. Trebuie să-ți urmezi calea, chiar și atunci
când îți dorești cu pasiune altceva.
Unele sisteme de obiective sunt mai flexibile, dar nimic nu este la fel de
flexibil ca a nu avea obiective. Definește succesul înainte de începe orice
activitate și stabilește de asemenea ce va însemna succesul pentru tine. Există
mai multe opțiuni. Succesul poate fi îndeplinirea obiectivelor stabilite sau
efortul sau amândouă.
Prin urmare, cum funcționează totul? Păi, să fiu cinstit, nu există un
singură cale. Dar treaba merge cam așa:
Există nuanțe de gri și diferite niveluri și etape ale succesului.
Învață-te să accepți că efortul depus este mult mai important decât autocritica
pentru neîndeplinirea succesului total. Odată ce vei face asta te vei putea
trezi în fiecare zi și vei simți un sentiment de recunoștință. Vei fi recunoscător
că ești în viață.
Apoi întreabă-te, „ce îmi vine să fac astăzi?” Odată ajuns la acest punct
nu există constrângeri, dar întrebarea este importantă.
Începe și lucrează la ceva care te interesează și care-ți place. Este oare
acest lucru pe care-l faci o destinație sau un obiectiv? În unele privințe,
este, dar nu este fixat. Nu există niciun plan prestabilit și destinația nu
contează la fel de mult ca și procesul sau călătoria.
Este o greșeală firescă să te concentrezi mai mult pe rezultate decât pe
călătoria care duce la rezultate. Cu cât te implici mai mult în călătorie cu
atât mai benefice vor fi rezultatele. Cu cât petreci mai mult timp
concentrându-te pe rezultate cu atât mai negative vor fi rezultatele.
Pe măsură ce trece timpul s-ar putea să schimbi ceva din mers, în funcție
de fluxul de idei. Lucrând împreună cu alții, ai putea beneficia de idei pe
care nu le-ai prevăzut despre lucruri care se întâmplă pe parcurs. Nu ai fi
putut să prevezi unele lucruri de la început. Așa că trebuie să te adaptezi –
niciun plan nu poate prezice totul și niciun obiectiv nu este adecvat însărcinării.
Ai putea chiar să schimbi complet lucrurile, dacă intervine ceva nou sau
dacă apare o nouă oportunitate. Renunți la ideea ta despre cum ar trebui să
se întâmple lucrurile astăzi, pentru că nu ești foarte atașat de aceste idei.
Ele nu înseamnă nimic pentru tine; singurul lucru important este fluxul.
Nicio destinație sau scop nu contează, atunci când toate sunt bune. Fiecare
pas făcut de-a lungul drumului devine atunci destinația ta și este exact acolo
unde ar trebui să fie. Obiectivele sunt marea iluzie în care crede societatea
noastră. Învață să fii flexibil în loc să fii rigid. Învață să înțelegi
schimbarea și insecuritatea, în loc să-ți fie teamă de ea. Și fă tot ceea ce
îți stă în putință, admițând totodată că sunt lucruri care se află în afara controlului
tău. Dacă poți face asta, atunci nu vei cunoaște eșecul.
Atunci când ne fixăm obiective ne închidem în fața oportunitățile noi care
se deschid în toate direcțiile. Acestea sunt oportunitățile pe care nu am fi
putut să le prevedem atunci când am pornit la drum; și pentru că suntem fixați
pe obiectiv nu ne putem permite să mergem pe o altă cale.
Atunci când nu reușim să obținem rezultatul imaginat (lucru care se
întâmplă adesea), ne simțim prost. Dar dacă am renunța la fantezie am putea să ne
bucurăm pur și simplu de munca noastră.
Atunci când ne fixăm pe îndeplinirea unui
rezultat viitor, nu vedem unde suntem acum și nici nu suntem mulțumiți cu
situația în care ne aflăm. Și nici nu am putea fi, deoarece avem privirea
ațintită asupra obiectivului viitor și asta ne motivează (iar nu dorința de a ne
bucura de momentul prezent).
Atunci când avem o mentalitate orientată spre viitor, acesta nu încetează
dacă/atunci când ne îndeplinim obiectivul. Căci îndeplinim obiectivul și imediat ne
îndreptăm către obiectivul următor.
Amintește-ți întotdeauna: călătoria este totul. Destinația este secundară.
Adevăratul călător nu are un
plan fix și nu este hotărât să ajungă – Lao Tzu
Rob Thompson trăiește la Newcastle-Upon-Tyne în Anglia.
Cu câțiva ani în urmă, realizând că are mai puțin timp înaintea sa decât în
urmă, s-a văzut obligat să mediteze asupra sensului vieții sale. Astfel a
început să se întrebe care sunt lucrurile care contează cu adevărat. Ajungând
treptat să se împace cu „sine însuși” a realizat că o serie întreagă de lucrări
îi pot fi de folos. După multe lecturi și reflecții a descoperit filosofia
stoică, care i s-a părut cea mai rezonabilă. Rob Thomson redactează blogul Prokopton.com, care se angajează să folosească
această înțelepciune veche într-un mod practic. El scrie pe blogul Prokopton.com
cu speranța de a o face în mod responsabil. Vrea să-și urmărească progresul, să
construiască o viziune coerentă asupra lumii și astfel să restituie ceva unei comunității
lărgite.
Sursa articolului: http://blogs.exeter.ac.uk/stoicismtoday/2015/12/05/how-to-set-stoic-goals-by-rob-thompson/
Traducerea realizată după textul original din limba engleză de Constantin.
Toate drepturile aparțin autorului articolului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu